Popa se consideră nevinovată, avocatul lui Ulici sfidează judecătorul

După ce la termenul din 13 martie, Vasile Ştrango s-a declarat complet nevinovat cu privire la acuzaţiile care i se aduc, astăzi, 27 martie, a fost rândul Marianei Popa să depună mărturie în faţa instanţei. Şedinţa a avut loc în sala 54 a Tribunalului Satu Mare, cu începere de la ora 11.00.

La începutul şedinţei avocatul lui Ioan Ulici, Iuliana Aldea, a cerut instanţei amânarea termenului pentru o altă oră deoarece ea trebuie să meargă la un alt proces, după care s-a ridicat şi a părăsit sala. “În cadrul şedinţei de astăzi vroiam să trecem şi la audierea lui Ioan Ulici, însă îi lipseşte avocatul. Voi depune sesizare la Baroul Satu Mare cu privire la conduita acesteia. Deşi cererea i-a fost respinsă, aceasta a părăsit sala. Nu m-am mai întâlnit cu o asemenea atitudine”, a declarat judecătorul Mihai Ciorcaş. La şedinţa de astăzi au fost prezenţi doar doi dintre cei trei inculpaţi în dosarul 10.541/83/2011, şi anume Mariana Popa şi Ioan Ulici.

Precum Vasile Ştrango în urmă cu două săptămâni şi Mariana Popa a respins astăzi acuzaţiile care i se aduc spunând că nu a condiţionat în niciun fel, în calitate de principal ordonator de credite, semnarea dispoziţiilor de transfer a sumelor alocate de Ministerul Educaţiei către unităţile şcolare în vederea efectuării plăţilor către firmele executoare a lucrărilor de reparaţii şi reabilitări. De asemenea, Popa a negat şi faptul că ar fi semnat ordinele de transfer a banilor doar după achitarea a 3% din contravaloarea lucrărilor către PDL. “Banii intrau într-un cont special şi aveau o destinaţie clară. Nu aveam cum să condiţionez semnarea ordinului de transfer către unităţile şcolare beneficiare a lucrărilor. Sumele de bani au intrat în contul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) în ziua de 24 decembrie, 2009, dată la care am şi semnat ordinele de transfer către unităţile şcolare. Acest lucru cred că este suficient pentru a dovedi că nu puteam şi nici nu aveam cum să condiţionez în vreun fel plata acestor bani”, a declarat Popa. Cu toate acestea, în cele din urmă a recunoscut că putea să condiţioneze transferul banilor în cazul în care “apăreau unele nereguli”, referindu-se aici la “nereguli” în executarea lucrărilor.

Întrebată dacă are cunoştinţe de practici de “dijmuire” a agenţilor economici de către PDL, Mariana Popa a declarat că “s-ar putea să existe astfel de practici dar eu nu ştiu. Eu nu am făcut parte din stafful partidului. Cu toate că am fost preşedintele organizaţiei de femei, eu nu am făcut parte din conducerea partidului”. La insistenţele procurorului DNA, Marius Iancu, care i-a înşirat patru nume: Ioan Holdiş, Valentin Breban, Ioan Ulici şi Cristina Ulici cerându-i să-i numească pe cei care fac parte din stafful partidului, numiţi mai popular de către avocatul Dan Şuta “cei care trag sforile în partid, că la urma, urmei despre asta este vorba”, Popa a spus “da” pentru primele două nume, “nu ştiu” pentru Ulici şi un “nu” categoric pentru Cristina Ulici.

Însă se pare că sfârşitul lunii decembrie 2009 s-a cam şters din memoria fostei şefe a IŞJ Satu Mare deoarece nu îşi mai amintea cu exactitate dacă a fost sunată şi dacă da, atunci de câte ori şi în ce calitate de către inculpatul Ioan Ulici care la vremea respectivă îndeplinea funcţia de director adjunct a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare. Până la urmă a recunoscut că a fost sunată “odată sau de mai multe ori. Nu ştiu exact deoarece în aceea perioadă am fost sunată şi de către directori de şcoli dar şi de primari care aşteptau ca banii să le fie alocaţi în cont”, fără să explice însă în ce calitate a sunat-o Ulici.

Însă procurorul a venit cu dovada unei înregistrări telefonice care a avut loc pe data de 28 decembrie, 2009, la ora 13.30, între Ioan Ulici şi Mariana Popa. Potrivit înregistrărilor făcute Ioan Ulici îşi întreabă interlocutoarea dacă: “Omul trebuia să-şi încaseze deja banii?” la care Mariana Popa răspunde că “banii trebuiau să ajungă deja la el”, la care Ulici îi spune că “Păi nu o sunat Vali (Valentin Breban)? Ştii că trebuie să meargă … să aşa, să o caute pe Cristina”. Întrebată cine era acel “om” despre care a pomenit Ulici, Mariana Popa la început a spus că nu ştie pentru ca mai târziu să recunoască faptul că “da, putea să fie şi Vasile Ştrango”. Cristina (de fapt Cristina Uici) este soţia lui Ioan Ulici şi trezorierul PDL. În cadrul aceleiaşi convorbiri telefonice, la afirmaţia lui Ulici că “Ştii că trebuia să meargă … să aşa, să o caute pe Cristina”, Popa a răspuns cu “da”, explicând în faţa instanţei că nu vroia decât să încheie convorbirea “deoarece pentru mine lucrurile erau deja depăşite având în vedere faptul că am semnat deja ordinul de transfer pe data de 24 decembrie”.

Judecătorul Mihai Ciorcaş a stabilit următorul termen pe data de 3 aprilie, ora 11.00, când se va trece la audierea lui Ioan Ulici.

Un Comentariu la "Popa se consideră nevinovată, avocatul lui Ulici sfidează judecătorul"

    Leave a Reply to adi stef

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.