Mlaştina Ecedea, în atenţia autorităţilor şi al instituţiilor de mediu

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, astăzi, 23 martie, APM Satu Mare a organizat o vizită de lucru la Primăria Nagyecsed din Ungaria, care a avut ca scop schimbul de experienţă cu partea maghiară în vederea materializării reconstrucţiei Mlaştinii Ecedea şi identificarea unor linii de finanţare europene pentru realizarea acestui obiectiv.

Delegaţia a fost primită de Kovacs Lajos, primarul comunei Nagyecsed din Ungaria care a prezentat istoricul Malştinei Ecedea precum şi modul în care arată ea în prezent dar şi iniţiativele primăriei privind reabilitarea acesteia. În cadrul întâlnirii au fost prezenţi şi Lorincz Karoly, cercetător în domeniul biodiversităţii şi în reabilitarea Mlaştinii Ecedea, care a prezentat iniţiativele părţii maghiare pe tema beneficiilor reconstrucţiei unei părţi a Mlaştinii Ecedea. Tot în acest context, Somali Tibor, preşedintele ONG-ului de mediu „Fureszkert” din Ungaria a prezentat varietatea de specii care existau în zona Mlaştinii Ecedea precum şi puţinele specii care au mai rămas. Din partea română, Bekessy Elisabeta, directorul APM Satu Mare, a susţinut ideea reconstrucţiei acestei zone prin obţinerea unei finanţări în care partea română să fie aplicantul şi partea maghiară partener, pentru a reface dacă nu este posibil toată Mlaştina Ecedea, măcar o parte atât în partea română cât şi în partea maghiară. Astfel s-au pus bazele unei noi întâlniri de lucru privind redactarea unui proiect care să aibă ca şi scop reabilitarea unei părţi a Mlaştinii Ecedea, la care să participe: APM Satu Mare, ONG de mediu din Satu Mare, Primăria Berveni, Primăria Nagyecsed şi ONG-ului de mediu „Fureszkert” ambele din Ungaria.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Mlaştina Ecedea, în atenţia autorităţilor şi al instituţiilor de mediu"

  1. denis   24 martie 2012 at 7:46 pm

    Agentia pentru Protectia Mediului Satu Mare a inceput campania electorala pentru UDMR

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.