Marş pentru viaţă la Satu Mare


Asociaţiile „Pro Vita” şi „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”, organizează sâmbătă, 24 martie, la Satu Mare, manifestaţia publică denumită Marş pentru Viaţă. Punctul de întâlnire al participanţilor va fi în faţa Muzeului Judeţean, iar ora de începere este 12:00. Din faţa Muzeului Judeţean se va parcurge următorul traseu, până în Piaţa „25 Octombrie”: bulevardul I.C.Bratianu, Piaţa „Libertăţii”, parcul central. Acţiunea se va desfăşura până la ora 14:30.
În acest an evenimentul are loc simultan în peste 20 de oraşe din ţară şi are ca scop afirmarea darului vieţii ca dreptul primordial, natural şi inalienabil al oricărei fiinţe umane. Marșul pentru Viață are loc anual cu scopul afirmării dreptului la viață al tuturor persoanelor, începând de la momentul concepției, iar prin acest manifest participanții se adresează tuturor celor care doresc o schimbare morală – și în primul rând tinerilor – pentru ca împreună să ceară, între altele, stoparea genocidului avortului, care durează de 55 de ani și a înregistrat oficial mai mult de 22.000.000 de victime, oferirea de alternative la avort, prin susținerea femeilor în dificultate, prin încurajarea economică a natalității și prin încurajarea adopției, sprijinirea familiilor cu copii cu afecțiuni genetice și congenitale, cercetarea consecințelor celor aproape 55 de ani de avort legal în România, prin investigarea riguroasă a efectelor avortului asupra femeii (cancere, infertilitate, afecțiuni psihice) și familiei.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.