Mişcare în aer liber, de Ziua Mondială a Apei


“ Apa înseamnă viaţă, iar viaţa înseamnă mişcare” – este deviza sub care SC Apaserv SA a organizat joi, 22 martie, la Satu Mare, acţiunile prilejuite de Ziua Mondială a Apei.

Între orele 9:00-14:00, la Uzina de Apă de la Mărtineşti şi la Staţia de Epurare a Apei a avut loc ziua porţilor deschise, astfel încât toţi sătmărenii interesaţi au putut vizita cele două obiective. Cu toate acestea, vizitatorii au fost doar circa 100 de elevi de la diferite şcoli din municipiu. De altfel, elevii – mari şi mici – au fost şi cei care, începând cu ora 12:00, au răspuns apelului lansat de conducerea operatorului oficial de apă şi au venit în pasajul “Corneliu Coposu” pentru a face mişcare îndrumaţi de două instructoare profesioniste de gimnastică.

Tot joi, mai multe grădiniţe din Satu Mare au organiza acţiuni dedicate Zilei Mondiale a Apei. Grădiniţa “Guliver” a fost una dintre acestea, iar acţiunea a fost organizată în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a constat în amenajarea, la Complexul de Educaţie Ecologică din Grădina Romei, a unei expoziţii cu lucrări realizate din materiale reciclabile, şi a unui marş de sensibilizare a comunităţii cu privire la importanţa apei potabile.

Un Comentariu la "Mişcare în aer liber, de Ziua Mondială a Apei"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.