Începe bătălia pentru ocuparea locurilor libere din învățământ

Vineri, 30 martie, va fi afișată lista catedrelor rămase libere în școlile din județ pentru care se vor organiza concursuri de ocuparea a acestora. Anunțul a fost făcut astăzi, 19 martie, în cadrul unei conferințe de presă organizată în sala multimedia al Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare.

La întâlnirea cu presa au fost prezenți inspectorul general, Gigel Buth, inspectorul școlar pe managementul resurselor umane, Călin Durla și purtătorul de cuvânt al instituției gazdă, Natalia Boloș, inspector de limba și literatura română. Potrivit inspectorilor prezenți la conferința de astăzi, ca o noutate, în acest an își pot depune dosarele și absolvenții din acest an. Profesorii interesați își vor putea depune dosarele începând din data de 2 aprilie. Validarea dosarelor va avea loc în perioada 20-28 aprilie, respectiv 26-31 iulie pentru proaspeții absolvenți. Potrivit celor spuse de Buth, graficul de desfășurare a probelor de concurs va fi afișat pe data de 30 aprilie, în fiecare centru de concurs, urmând ca inspecțiile la clase să înceapă pe data de 20 mai.

În acest an, proba practică va avea o pondere de ¼ iar proba scrisă de ¾ din media de repartizare. Potrivit graficului repartizarea candidaților va avea loc în perioada 10-16 august.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.