Cine vreţi să cânte de Ziua Oraşului?


Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu”, în calitate de organizator al concertelor care vor avea loc la ediţia din acest an a Zilei Oraşului Satu Mare, doreşte să ţină cont de opiniile exprimate de publicul sătmărean în privinţa invitaţilor care vor susţine concerte şi recitaluri.

În acest sens, prin intermediul ziarului nostru cititorii au ocazia să-şi exprime opţiunile cu privire la numele soliştilor şi trupelor pe care doresc să le vadă pe scenă.

Deoarece organizatorii doresc să acopere preferinţele publicului din toate categoriile de vârstă, opţiunile voastre pot să includă chiar două trupe reprezentative, una pentru cei tineri, cealaltă pentru spectatorii maturi. Cu menţiunea că, opţiunile voastre ar trebui să fie orientate înspre solişti şi trupe care nu au mai concertat în ultimii ani la Satu Mare, sau este dorit să fie prezenţi aici pentru prima dată.
Ediţia din acest an a Zilei Oraşului Satu Mare este prevăzută pentru intervalul 25-27 mai, iar preferinţele exprimate de cititori vor fi prezentate organizatorilor pentru ca aceştia să-i contacteze pe impresari.

Comentarii

comentarii

34 Comentarii la "Cine vreţi să cânte de Ziua Oraşului?"

  1. Paul   16 martie 2012 at 7:20 pm

    Vunk.Antonia.Andra.Mandinga.Andreea Banica.Anda Adam.Inna.Guess Who.!!!!!

    Răspunde
  2. un roman   16 martie 2012 at 9:59 pm

    as vrea sa cante gyusy in tandem cu arpy si gabor melodia ,,vai saracii ungurii<<!!

    Răspunde
  3. Alin   16 martie 2012 at 10:41 pm

    Sa cante oricne numai unguri sa nu fie! as vrea sa cante cineva NOI SUNTEM ROMANI! si TU ARDEAL! Suntem prea mult calcati in picioare la noi in tara!

    Răspunde
  4. carina   16 martie 2012 at 10:54 pm

    Vunk si Antonia

    Răspunde
  5. ghita   20 martie 2012 at 1:34 am

    KRAMSEL

    Răspunde
  6. iondelaraion   20 martie 2012 at 10:46 am

    ANDRA!!!! ANDRA! ANDRA!

    Răspunde
  7. gica   20 martie 2012 at 10:47 am

    ANDRA SI STEFAN STAN

    Răspunde
  8. coco   20 martie 2012 at 10:47 am

    STEFAN STAN

    Răspunde
  9. mesaros   20 martie 2012 at 10:48 am

    stefan stan si andra. formatia TAXI

    Răspunde
  10. mirela   20 martie 2012 at 12:57 pm

    ANDRA

    Răspunde
  11. costin   20 martie 2012 at 2:43 pm

    ANDRA FOREVER!

    Răspunde
  12. Zoli   21 martie 2012 at 7:41 pm

    As placea sa cinte Voltaj si Neoton Family

    Răspunde
  13. huo   21 martie 2012 at 11:32 pm

    oricine numa unguri NU!ce ziceti de Phoenix ,Iris ,Guess Who,Grasu XXL…

    Răspunde
  14. carmen   22 martie 2012 at 2:31 pm

    Taxi si Andra

    Răspunde
  15. Turambar   22 martie 2012 at 9:31 pm

    Numai manele nu! Va roooooooooooog!

    Răspunde
  16. Denise   27 martie 2012 at 7:30 pm

    Holograf, Guess Who, Taxi

    Răspunde
    • ionel   29 martie 2012 at 2:39 pm

      draga denise, holograf vine la odoreu in mai de ziulele comunei sunteti invitati sa-i ascultati si sa-i vedeti! va asteptam

      Răspunde
    • ionel   29 martie 2012 at 2:39 pm

      in 6 mai

      Răspunde
  17. ioana-satu mare   29 martie 2012 at 11:59 am

    parerea mea si a altor prieteni, putem invita formatii din alte orase, dar am putea sa invitam si trupe de la noi din oras cum ar fi trupa ,,Kramsel,, care a mai concertat si in alte judete cum ar fi Oradea, Baia Mare, etc si au fost bine primiti si au facut un show extraordinar. noi le dorim bafta

    Răspunde
  18. victor   29 martie 2012 at 1:19 pm

    Andra, Vunk

    Răspunde
  19. Avramut   4 aprilie 2012 at 11:11 pm

    CELELALTE CUVINTE, BREGOVICI, MANOWAR, ERIC SARDINAS, CARGO, ZDOB SI ZDUB, JUDAS PRIEST, NAZARETH, ZZ TOP, TONY MACALPINE…

    Răspunde
  20. Avramut   4 aprilie 2012 at 11:14 pm

    iN ORICE CAZ E MAI BINE SA VEDEM CEVA CE O SA TINEM MINTE TOATA VIATA (CUM A FOST PHOENIX SI OMEGA) DECAT SA ADUCEM NISTE PACALICI DESPRE CARE PESTE UN AN N-O SA MAI NE AMINTIM NIMIC…

    DECAT MULT SI FARA ROST MAI BINE PUTIN SI… BUN

    Răspunde
  21. Adelina.   11 aprilie 2012 at 8:44 pm

    Akcent,dan balan,Andreea banica,Dj project,fly project,

    Răspunde
  22. Emilia   11 aprilie 2012 at 8:45 pm

    andreea banica,akcent,

    Răspunde
  23. Otilia   11 aprilie 2012 at 8:45 pm

    AKCENT!!!!

    Răspunde
  24. Otilia   11 aprilie 2012 at 8:46 pm

    dj project,akcent,morandi

    Răspunde
  25. eu   21 aprilie 2012 at 9:01 pm

    In primul rand sa nu uitam ce show fac baietii de la Cargo aici in Satu Mare…..deci:CARGO,Zdop si Zdup,Spitalu de Urgenta,Vunk,Andra,Inna,andreea balan,spike,guess who,parazitii,dirty shirt……..

    Răspunde
  26. patricia   11 mai 2013 at 9:59 pm

    antonia

    Răspunde
  27. feli   11 mai 2013 at 9:59 pm

    antonia

    Răspunde
  28. ingrid gege   11 mai 2013 at 10:00 pm

    antonia

    Răspunde
  29. antonia   11 mai 2013 at 10:00 pm

    antonia,,,vreau antoniaaaa ca asa ma cheama pe minee…1!!!!!!si ….

    Răspunde
  30. Marchis Alexandru   11 mai 2013 at 11:41 pm

    B.U.G. MAFIA

    Răspunde
  31. eu........   12 mai 2013 at 1:12 am

    ANDRA, ANTONIA, AKCENT !!!!

    Răspunde
  32. Lary   12 mai 2013 at 1:18 am

    Andreea Banica, Andra, Deepcentral

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.