Reușite deosebite pentru elevii Liceului de Artă ”Aurel Popp” Satu Mare

Alexa Stier, Lucian From-Covaci, Izabela Voropciuc, David Ursei, Higyed Janos-Bence, Teodora Opre și Emanuel Mureșan sunt cei șapte elevi ai Liceului de Artă ”Aurel Popp” care s-au întors cu premii și mențiuni de la Olimpiada zonală de interpretare instrumentală (Olimpiada mică) organizată în perioada 1-3 martie, la Baia Mare. Despre reușitele micilor instrumentiști au vorbit directorul Liceului de Artă, Marcel Sabo și directorul adjunct al instituției, Anamaria Manfredi, în cadrul unei conferințe de presă organizată în sala festivă a școlii.

La întâlnirea cu jurnaliștii au fost prezenți și cei șapte elevi premianți. Marcel Sabo spune că la olimpiada de al Baia Mare au participat 90 de concurenți de la școli din: Cluj, Oradea, Bistrița, Sighetu Marmației, Baia Mare dar și din județul Sălaj. Cu toate acestea anul competițional abia a început și asta o demonstrează lista lungă de concursuri programate pentru acest semestru. Potrivit calendarului competițional în luna martie vor avea loc trei concursuri organizate la București, Iași și Craiova. ”În luna mai avem programate concursuri de interpretare instrumentală la Râmnicu Vâlcea, Oradea, Tulcea dar și Concursul Internațional de Pian ”Tudor Dumitrescu” de la București. Nu avem cum să participăm la toate deoarece sunt foarte multe iar în unele cazuri taxele de înscriere sunt destul de mari. Sunt concursuri la care taxa de înscriere este de 100 lei, condiții în care participarea la mai multe concursuri presupune un efort financiar considerabil din partea părinților” a declarat Anamaria Manfredi.

La finalul conferinței de presă Sabo a prezentat și câteva aspecte cu privire la procesul de înscriere în clasa pregătitoare și clasa I care, având în vedere profilul liceului diferă față de alte școli. Potrivit interlocutorului înscrierile se fac în perioada 5-16 martie. ”Având în vedere profilul liceului, elevii care se înscriu mai au de susținut și o probă de aptitudini care va avea loc pe 16 martie, ora 10.00 în sala festivă ”Jean Monnet” din cadrul liceului, iar afișarea rezultatelor va avea loc în aceeași zi, de la ora 14.00”. La nivelul Liceului de Artă ”Aurel Popp” vor fi două clase pregătitoare, una în limba română și alta în limba maghiară, cu câte 20 de locuri fiecare și două clase I, cu câte 25 de locuri fiecare.

Un Comentariu la "Reușite deosebite pentru elevii Liceului de Artă ”Aurel Popp” Satu Mare"

    Leave a Reply to romanasul IOJI

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.