Înscrierea în clasa I blocată şi la Satu Mare

Prima etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare și clasa întâi care trebuia să înceapă astăzi, 5 martie, este blocată din cauza softului Ministerului Educației, care este defect. Pe baza calendarului stabilit de ministerul de resort, prima etapă a înscrierilor începe astăzi și ține până pe data de 16 martie.

Inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare, Gigel Buth recunoaște că softul ”nu funcționează deocamdată” dar cu toate acestea, dosarele copiilor care se prezintă la înscriere sunt preluate, li se dă un număr de ordine iar în momentul în care aplicația va funcțională, datele preșcolarilor vor fi introduse în calculator.

Potrivit metodologiei, toți copiii care s-au născut înainte de 31 august 2005 vor începe clasa I, iar copiii care împlinesc șase ani până pe 31 august 2012 inclusiv au posibilitatea, la solicitarea scrisă a părinților să intre în clasa I. În cazul în care părinții nu optează pentru clasa I, pot să-și înscrie copiii în clasa pregătitoare.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.