Restauratorii Muzeului Județean Satu Mare

E locul în care timpul a încremenit fără să-și mai urmeze cursul firesc așa cum a fost lăsat de Creator, de la origini încoace. Aici un ciob, dincolo o bucată de lemn, mai încolo câteva monede sau un vârf de săgeată cu care războinicii vremurilor trecute împărțeau moartea în rândurile dușmanilor. Însă toate aceste obiecte ”așteaptă” să-și recapete strălucirea de altădată în mâinile restauratorilor care încearcă să le dea din nou formă și, măcar o fărâmă din strălucirea de altădată. Și aici intră în scenă restauratorii, adevărații ”oameni din umbră” ai muzeelor de pretutindeni. Sunt specialiștii care încearcă să ”readucă la viață” fiecare ciob de ceramică, fiecare pictură, carte, bijuterie sau armă și să îi facă să povestească cât mai multe din trecutul lor, sătmărenilor care aleg să poposească, măcar o clipă în fața vitrinelor Muzeului Județean (MJ) Satu Mare.

”Obiectele ajung la noi înainte de a fi expuse în sălile muzeului, într-o stare mai mică sau mai avansată de degradare. Unele obiecte ajung în mâinile restauratorilor în urma unor achiziții, altele prin donații dar în bună parte lucrăm cu obiecte care provin de la săpăturile arheologice. Trebuie să vă spun că în momentul în care sunt scoase din pământ, obiectele își schimbă echilibrul. Dacă înainte au stat îngropate, ferite de aer, umezeală și lumină, la un moment dat arheologul le dezgroapă și astfel, în multe cazuri apare pericolul de a le pierde din cauza expunerii factorilor înșirați anterior. Spre exemplu, lemnul în contact cu aerul trece într-o fază de carbonizare. De asemenea, în contact cu aerul pe suprafața fibrele textile sau a pielii, pot să apară tot felul de ciuperci, la care noi le spunem fungi”, povestește Gheorghina OIariu, șefa Laboratorului de restaurare din cadrul MJ Satu Mare.

În cazul obiectelor care sunt într-o stare avansată de degradare se intervine pentru salvarea și păstrarea acestora, însă acestea nu ajung niciodată în vitrinele vreunui muzeu, ci mai degrabă constituie materiale de studiu pentru specialiști. ”Noi lucrăm foarte mult la restaurarea vaselor de ceramică având în vedere faptul că în zona noastră am avut un centru foarte puternic de olărit, pe vremea dacilor, la Medieșu Aurit. De cele mai multe ori arheologii găsesc cioburi și în unele cazuri chiar și fragmente mai mari de ceramică însă pentru a reface un vas trebuie să ai mai mult de 50% din componența vasului și, în special, fundul și brâul acestuia. Altfel, procesul de restaurare este aproape imposibil”, a declarat Olariu.

În cadrul Laboratorului de restaurare a MJ lucrează un număr de nouă specialiști. ”Cu toate că se numesc laboratoare de restaurare, noi obișnuim să le spunem ateliere. Ne ocupăm de restaurarea icoanelor, a textilelor, cărților vechi și a documentelor, avem un atelier de restaurare a metalelor, ne ocupăm de restaurarea obiectelor din ceramică și a obiectelor și monumentelor din lemn. Noi suntem laborator zonal din 1996, deoarece specialiștii noștri au pregătirea iar laboratorul este dotat corespunzător pentru a putea restaura și obiecte cu care alți specialiști, de la alte laboratoare, nu se descurcă”, povestește Gheorghina Olariu.
Munca restauratorului implică timp, răbdare, atenție deoarece o singură greșeală poate să distrugă obiectul și întreaga trudă a specialistului. Pe de altă parte, procedeul de restaurare este foarte costisitor. ”E foarte scumpă manopera. Completările care se fac în cazul cărților vechi deteriorate, spre exemplu, sunt foarte costisitoare. Completările se fac cu hârtie japoneză care se produce manual din orez. Această hârtie trebuie manipulată cu multă grijă deoarece se defibrează foarte ușor. Noi punem accent pe conservarea preventivă. Ce înseamnă acest lucru? Dacă nu ai bani pentru restaurare, măcar să încerci să conservi obiectul respectiv. Adică să-l ferești de umiditate, mucegai, variații bruște de temperatură etc., ceea ce ar trebui să fie literă de lege mai ales în cazul cărților vechi”, spune Olaru.

Prin natura meseriei pe care și-au ales-o, restauratorii nu sunt feriți de anumite boli pe care le pot contacta cu ușurință lucrând cu obiectele vechi, de sute ori mii de ani. ”Deseori contactăm tot felul de alergii. Spre exemplu, în 1997 am găsit un material textil în cavoul unei biserici. În urma analizelor s-a dovedit că materialul este din 1773. Era într-o stare extrem de degradată. Pentru a da elasticitate fibrelor le-am supus unui îndelungat proces de hidratare. Însă, cu timpul pe suprafața fibrelor au apărut fungi care în urma hidratării au început să se dezvolte. Sigur că există pericole dar asta este meseria pe care ne-am ales-o”, povestește șefa laboratorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.