Scump doamnă, scump!
După un obicei la care n-ar fi rău să renunţe dacă ţine la transparenţă, şefa peste casa de sănătate din Satu Mare adună ziariştii o dată pe an pentru a le prezenta inclusiv (mai ales) informaţii care ar fi fost utile la vremea când erau strict actuale. Pe lângă că procedând în felul acesta asiguraţii sunt informaţi mâine despre ce ar fi fost necesar să afle anul trecut, doamnei, altfel fată bună dar prea secretoasă şi intenţionat inabordabilă, îi scapă perle pentru care ar putea fi taxată legal. În încercarea de-aşi justifica întâlnirile foarte rare cu presa şi exagerarea cu care nu răspunde la telefon, şefa casei a motivat: sigur, să vorbesc când mâ întrebaţi şi voi să-mi trimiteţi factură după factură! Pentru că perla face parte din categoria Ups!, ne abţinem de la comentarii inutile şi, deoarece suntem băieţi educaţi, ne rezumăm doar la a presupune ce destinaţie au banii de pe facturile pomenite, că tot se face vorbire în ultima perioadă despre procente şi sume portocalii. Aşa că, fără să întrebăm cât costă halatul, spunem doar atât: scump doamnă, scump! Şi absolut previzibil.
STIRI SIMILARE
Mai multe plângeri penale au fost formulate şi depuse de angajaţii unui serviciu aflat în subordinea unei mari instituţii cu sediul în Palat, sătui de sforile trase exclusiv în scopul ...
Citeste tot articolul
În cadrul unei conferinţe de presă organizată astăzi, 23 februarie, la sediul PSD Satu Mare, tinerii social-democraţi au solicitat conducerii PDL "să prezinte public sursele de finanţare ale campaniei electorale ...
Citeste tot articolul
Contactat de SĂTMĂREANUL pentru a-şi prezenta punctul de vedere faţă de cercetarea sa de către DNA, consilierul municipal PDL Dumitru Godîncă a făcut următoarele precizări:
"Scopul chemării mele la DNA pentru ...
Citeste tot articolul
Marţi, 24 Ianuarie, la Satu Mare evenimentele organizate pentru a sărbători “Ziua Unirii Principatelor Române”, au avut loc de la ora 12:30, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din faţa ...
Citeste tot articolul
Revolta generală din ţară generată de alergia provocată populaţiei de culoarea orange, a semănat spaimă în rândul reprezentanţilor din teritoriu ai puterii. În consecinţă, loviţi subit de grija pentru cei ...
Citeste tot articolul
Europarlamentarul Petru Luhan a venit astăzi, 25 noiembrie, la Satu Mare pentru da o lecție despre pașii de urmat pentru obținerea banilor europeni. Întâlnirea cu șefii de instituții (cei susținuți ...
Citeste tot articolul
După ce pedeliştii sătmăreni care-l susţin pe Emil Boc la şefia partidului au umplut joi o sală de nunţi, susţinătorii lui Vasile Blaga, cel de-al doilea candidat, prezent sâmbătă, 7 ...
Citeste tot articolul
Din luna noiembrie a anului trecut, Valentin Breban, comisarul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC), nu mai este preşedintele organizaţiei municipale a PD-L Satu Mare. Tot de atunci, ...
Citeste tot articolul
Pedelistul care continuă să ignore presiunile şi „zbârlelile” partinice ale liderilor partidului din care face parte şi are curajul opiniilor proprii cu riscul de a fi „zburat democratic” din PDL, ...
Citeste tot articolul
Astăzi, în jurul orei 12, în Racşa a avut loc un miting electoral autorizat al PSD menit să susţină candidatura lui Toma Betea la funcţia de primar în această nouă ...
Citeste tot articolul
TSD Satu Mare cere PDL prezentarea surselor de
EXCLUSIV: Punctul de vedere al lui Dumitru Godîncă
Hora Unirii fără opoziţie în faţa statuii lui
Lecții despre fondurile europene cu europarlamentarul Petru Luhan
Blaga versus Paleologu la Satu Mare
Valetin Breban – o demisie neanunţată
Băsescu strică grav şi PDL-ului
Filmul complet al “evenimentelor” de la Racşa
sunt sigura ca se refewra la facturile pe care le trimit sefii vosdtri ca sa gazduiti in paginile ziarelor locale…cam ce vreti voi sa scriti in urma conferintelor de presa!!! Voi scrieti ce-ati ,,inteles” si directorii platesc, nu?