Alexandru Molnar, omul care cunoaşte tainele timpului

Nu caută să se îmbogăţească din meseria pe care şi-a ales-o cu multe decenii în urmă şi nici să oprească timpul în loc deşi, aşa cum o recunoaşte chiar el, ar fi făcut-o nu odată cu dragă inimă. A ales să trăiască în imperiul sunetelor provocate de tic-tac-urile cadenţate ce au menirea de a măsura cu o meticulozitate dea dreptul uluitoare scurgerea timpului. Stă aplecat deasupra mesei de lucru încercând să găsească tainele minusculelor mecanisme, uneori ajutat de o lentilă enormă iar alteori de privirea pătrunzătoare, precizia mâinilor şi experienţa adunată în atâtea decenii de când îşi câştigă traiul din repararea ceasurilor. Timpul se scurge altfel şi într-un alt ritm în atelierul lui Alexandru Molnar. E o învălmăşeală de ticăituri născute din măruntaiele mecanismele fine închise în interiorul cutiilor de lemn sau metal, însă toate având menirea de a măsura timpul şi de a se închina parcă, cu fiecare secundă ce trece, bătrânului Cronos.

„Înainte de 1989 eram destul de mulţi ceasornicari în oraş. E uşor de explicat deoarece în acele vremuri toţi purtau ceasuri de mână. Acum nu mai suntem decât cel mult opt ceasornicari. Pe atunci nu existau telefoane mobile. Am întâlnit oameni care spun că nu au nevoie de ceas deoarece au telefon mobil însă ceasul a fost, este şi va fi întotdeauna o bijuterie”, se destăinuie Alexandru Molnar. Cu toate acestea a rămas fidel meseriei pe care a îmbrăţişat-o în urmă cu 46 de ani bătuţi pe muchie. „Lucrez în domeniul mecanicii fine din 1965. Reparam aparate de măsură dar şi ceasuri. Am îndrăgit de timpuriu această meserie deşi în familie nu am avut de al cine să învăţ tainele ceasornicăriei. Este asemeni primei iubiri pe care nu o mai poţi uita”, spune ceasornicarul.

După ’89 au intrat în ţară multe ceasuri contrafăcute

Înainte de ’89 avea clienţi fideli însă după Revoluţie vremurile s-au schimbat. Cu toate acestea „începând din 2005 ceasurile încep să revină la modă. Să nu uităm că ceasul este o bijuterie. Nu vorbesc aici de ceasurile contrafăcute din care avem cu duiumul. După ’89 au intrat în ţară tot felul de obiecte contrafăcute. Am reparat ceasuri aduse din Hong Kong iar altele din Taiwan. Toate sunt obiecte contrafăcute şi nu prea ai cum să garantezi că vor funcţiona şi după şase luni de la reparaţie. Mai schimbi câte o piesă dar se strică destul de repede. Sunt însă alte ceasuri cum ar fi cele elveţiene sau ceasurile din aur. Să nu vă închipuiţi că la Satu Mare nu am reparat ceasuri din aur. Am ţinut în mână multe asemenea bijuterii”, povesteşte cu mândrie ceasornicarul.

A reparat ceasuri „bătrâne” de mai bine de 200 de ani

Dacă unii trec pragul atelierului de ceasornicărie pentru a-şi vedea micile bijuterii prinzând din nou viaţă alţii vin cu ceasuri de perete moştenite de la bunici şi străbunici, adevărate bijuterii tehnice. „Am reparat şi ceasuri cu o vârstă de peste 200 de ani. Sunt oameni care nici nu ştiu ce bijuterii au prin case. Însă intervine şi aici o problemă. Dacă unii caută experienţa unui ceasornicar pentru a-i repara bijuteria alţii se apucă singuri să meşterească. Astfel nu fac decât să încurce şi mai mult lucrurile. Ceasurile de perete au la bază câteva arcuri extrem de fin lucrate care trebuie unse din când în când cu un ulei special. Am reparat ceasuri a căror arce erau unse cu ulei de floarea-soarelui. Problema este că deşi funcţionează două, trei luni, uleiul de floarea soarelui devine apoi lipicios şi de la o vreme trebuie îndepărtat. Cu ce se îndepărtează? Soda caustică dizolvă uleiul de floarea-soarelui după care arcurile trebuie curăţate cu benzină, unse şi clientul nu mai are probleme cel puţin 20-30 de ani”, destăinuie din tainele meseriei sale Molnar. Cu toate acestea majoritatea defecţiunilor cu care clienţii îi bat la uşa atelierului sunt destul de uşor de remediat. „Mulţi vin să le scurtez brăţara la ceas sau să schimb acele sau e problemă cu vreo roată dinţată ori, şi să ştiţi că sunt destul de mulţi, mai ales cei mai în vârstă, vin să schimb bateria la ceas”, spune meşterul.

De multe ori lucrează sub tarif, deoarece oamenii nu au bani

Dacă este să aruncăm o privire asupra listei de preţuri observăm că pentru scurtarea brăţării clienţii au de scos din buzunare 10 lei, pentru montarea unui telescop 5 lei iar pentru montarea unei sticle de cristal preţul cerut de ceasornicar este de 28 lei. Apoi cei care au ceasuri elveţiene din aur şi cer o reparaţie generală vor avea de plătit 220 de lei. Nici reparaţia generală a ceasurilor digitale nu costă cu mult mai puţin, şi anume 180 lei. „Cei mai mulţi vin să-şi repare ceasurile după ce primesc pensiile sau salariile. Oameni nu prea au bani. De multe ori lucrez sub tarif, la înţelegere cu clientul”, se destăinuie Molnar. Însă nu regretă că a ales această meserie. „Trăiesc din muncă cinstită. Nu caut să mă îmbogăţesc, nici nu aş avea cum. Îmi place ceea ce fac deoarece altfel nu ai cum să stai ore în şir aplecat deasupra roţilor dinţate sau arcelor şi să cauţi să faci ca minusculele mecanisme să prindă din nou viaţă”, spune la final meşterul.

4 Comentarii la "Alexandru Molnar, omul care cunoaşte tainele timpului"

    Leave a Reply to Paul

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.