Circulaţie în condiţii de iarnă pe drumurile din judeţ


Conform informaţiilor obţinute de la comandamentul de iarnă din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a dispus reluarea circulaţiei pe tronsonul de drum judeţean de la Chereuşa până la intersecţia cu Pir pe ambele sensuri de circulaţie, maşinile fiind dirijate de echipaje ale Poliţiei. Pe toate drumurile judeţene se circulă în condiţii de iarnă. Pentru evitarea producerii de blocaje, se recomandă participanţilor la trafic să evite tronsonul de drum judeţean DJ 108M Chereuşa- intersecţie cu drumul spre Pir. Nu sunt localităţi izolate. Echipele Electrica au reuşit să restabilească alimentarea cu energie electrică a comunelor Săuca şi Pir şi parţial în Turulung şi Livada, în timp ce la Drăguşeni se lucrează la remedierea problemelor. Totodată, pentru executarea unor lucrări la reţeaua electrică din zona Terebeşti- Doba, Electrica a întrerupt pentru 3 ore alimentarea cu energie electrică a 9 localităţi: Baba Novac- Terebeşti- Pişcari, Gelu, Aliza, Traian, Boghiş, Păulean şi Dacia.

În continuare, cetăţenilor li se solicită limitarea la minim a deplasărilor cu autovehiculele în această perioadă în judeţ pentru a nu rămâne blocaţi pe drumurile înzăpezite, dar şi pentru a nu îngreuna intervenţia utilajelor de deszăpezire.

UPDATE 16:00
Comandamentul de iarnă din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă anunţa că toate drumurile din judeţ sunt deschise traficului rutier, circulându-se în condiţii de iarnă. Utilajele de deszăpezire acţionează în continuu pentru a degaja zăpada de pe carosabil şi nu sunt localităţi izolate. Echipele Electrica au reuşit să restabilească alimentarea cu energie electrică a comunelor Săuca şi Pir, Turulung şi Livada, în timp ce la  Drăguşeni se lucrează la remedierea problemelor, care ar putea fi rezolvată până la ora 17:00. Totodată, a fost reluată furnizarea energiei electrice în Baba Novac- Terebeşti- Pişcari, Gelu, Aliza, Traian, Boghiş, Păulean şi Dacia.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.