Polițiștii le-au vorbit elevilor despre pericolele online-ului

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) au demarat o serie de sesiuni informative având drept temă siguranţa elevilor pe internet. Aceste acţiuni se înscriu în cadrul proiectului naţional ”sigur.info”, iniţiat de FOCUS – Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual, Organizaţia Salvaţi Copiii – România şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În judeţul nostru, sesiunile de informare se adresează unui număr de 360 de elevi din șase licee, primele întâlniri de acest gen având loc chiar în cursul zilei de astăzi, 6 februarie, la Liceul Teoretic Negreşti Oaş, cu elevi ai claselor a IX-a şi a X-a, prelegeri pe această temă fiind susţinute de ofiţeri din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Pentru a marca şi în judeţul nostru data de 7 februarie ”Ziua Internaţională a Siguranţei pe Internet”, aflată la a noua ediţie, sărbătorită în peste 65 de ţări din întreaga lume, poliţiştii de prevenire vor organiza o întâlnire cu elevi ai Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu”.

Scopul urmărit prin aceste activităţi este acela de a promova utilizarea într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei on line, mai ales de către copii şi adolescenţi, precum şi educarea şi conştientizarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe internet. Pe tot parcursul desfăşurării sesiunilor informative, respectiv până la finele lunii februarie, poliţiştii vor promova în rândul elevilor posibilitatea acestora de a raporta orice situaţie neplăcută întâlnită în mediul virtual prin intermediul www.safernet.ro, un site unde pot sesiza anumite conţinuturi ilegale sau dăunătoare copiilor, existente pe internet.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.