BMW de 30.000 euro furat din Italia

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit un autoturism în valoare de aproximativ 30.000 euro, care în urma verificărilor s-a dovedit a fi furat din Italia.

În dimineaţa zilei de 03 februarie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfăşurat o acţiune, în zona de responsabilitate, pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate.
Astfel în jurul orei 10.00, frontieriştii au oprit pentru control, în municipiul Satu Mare, un autoturism marca BMW 318D condus de Grigor O., în vârstă de 38 ani, domiciliat în municipiul Satu Mare. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că autoturismul în cauză figurează ca fiind furat din Italia din anul 2011. Conducătorul auto a declarat că a cumpărat mașina în octombrie anul trecut din piața de mașini din Satu Mare, contra sumei de 19.500 euro. Acum sătmăreanul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt, iar autoturismul în valoare de aproximativ 30.000 euro a fost indisponibilizat la sediul STPF Satu Mare pentru continuarea cercetărilor.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.