Azil pentru câini în cazarmă


Un spaţiu al fostei cazarme care a funcţionat în vecinătatea Parcului Industrial din Satu Mare, aflată în proprietatea Primăriei, va fi amenajat ca azil pentru câinii comunitari. Decizia a fost luată de conducerea Primăriei Satu Mare în urma discuţiilor cu reprezentanţii Asociaţiei Free Life, care s-au plâns că spaţiul existent în cadrul Centrului de Sterilizare din vecinătatea Grădinii Romei, pus la dispoziţie gratuit de Primărie, este insuficient pentru menţinerea tuturor câinilor sterilizaţi.

În cadrul unei conferinţe de presă organizate miercuri, 1 februarie, primarul Iuliu Ilyes a declarat că în luna martie, cel mai devreme, vor fi începute lucrările de amenajare a azilului, care vor dura probabil circa o lună. Aici vor fi aduşi câinii care au fost sterilizaţi în Centrul de Sterilizare, iar hrana pentru aceştia va fi asigurată, conform promisiunilor reprezentanţilor Free Life, din sponsorizările şi donaţiile acordate de unele lanţuri de magazine din Satu Mare.

Primarul Iuliu Ilyes a mai precizat că înfiinţarea azilului va fi binevenită deoarece în felul acesta vor putea fi sterilizaţi cât mai mulţi maidanezi care nu de puţine ori pun în pericol viaţa sătmărenilor. Totodată, pe lângă azil şi Centrul de Sterilizare, va funcţiona şi serviciul de ecarisaj, în condiţiile în care numărul câinilor fără stăpân este tot mai mare şi se înregistrează situaţii în care rănile provocate de aceştia determină inclusiv decesul unor persoane, aşa cum a fost cazul recent petrecut în Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.