Tânăr reţinut de poliţiştii rutieri sătmăreni

Sâmbătă, 28 ianuarie, în jurul orei 02.30, poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi prin serviciul naţional unic apeluri de urgenţă „112” despre faptul că un tânăr, aflat la volanul unui autoturism, a avariat mai multe autovehicule parcate pe Bulevardul Muncii, din municipiu, după care a părăsit locul accidentului. În urma activităţilor investigative întreprinse de poliţişti rutieri, a fost identificat şi reţinut suspectul în cauză, Cristian O., de 21 de ani, din Satu Mare. Din verificări a rezultat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, iar autoturismul condus a fost luat de către acesta, fără încuviinţarea proprietarului. Cercetările în cauză continuă faţă de suspect, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie. Totodată, şoferului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.