Olandeza Evelien van Nus-Nekkers, cetăţean de onoare al Sătmarului, s-a stins din viaţă

 

Prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial al Primăriei Satu Mare, primarul Iuliu Ilyes adresează condoleanţe domnului Gijs van Nus din oraşul înfrăţit Zutphen din Olanda, pentru trecerea în nefiinţă a soţiei sale, Evelien van Nus-Nekkers.

“Prin plecarea sa, Evelien van Nus lasă în urmă o bogată moştenire dar şi multe proiecte comune neterminate pe care cele două comunităţi au datoria de a le duce mai departe. O vom păstra mereu în amintirea noastră, iar în istorie va rămâne drept unul dintre arhitecţii şi promotorii relaţiei de înfrăţire Zutphen-Satu Mare” – se arată în mesajul de condoleanţe.

Evelien van Nus s-a implicat în relaţiile de prietenie dintre oraşele Zutphen şi Satu Mare începând cu anul 1972, iar după anul 1990 a devenit, împreună cu soţul ei, motorul din spatele relaţiei de înfrăţire, mereu dornică de a duce mai departe aceasta relaţie, de a implica cât mai multe persoane şi organizaţii de ambele părţi şi de a realiza lucruri benefice pentru ambele comunităţi. Familia Evelien şi Gijs van Nus a pus bazele şi a coordonat Comitetul de Înfrăţire Zutphen-Satu Mare, prin intermediul căpruia, cu ajutorul voluntarilor şi cu sprijinul Primăriei Zutphen au fost iniţiate şi realizate zeci de acţiuni comune atât în Zutphen cât şi în Satu Mare. Meritele sale deosebite în dezvoltarea relaţiilor de înfrăţire au fost recunoscute de către Consiliul Local al Municipiului Satu Mare care i-a acordat în anul 2007 atât ei cât şi soţului său titlul de Cetăţean de Onoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.