Deseori dai peste nume fără ca acestea să-ţi spună ceva şi fără să te ducă mai aproape de adevărurile pe care le cauţi de atâta amar de vreme. Cu timpul însă în jurul numelui se încheagă o poveste. Cu nimic mai prejos decât cele spuse odinioară la gura sobei de bunii şi străbunii noştri. Însă povestea ce prinde tot mai mult contur are şi o fărâmă de mister adus din lumea seraiurilor şi al moscheielor păzite odinioară atât de straşnic în umbra semilunii de „Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii …” care visând să-şi mărească hotarele imperiului s-au năpustit ca un tăvălug peste bătrâna Europă. Ce au de-a face însă misterele seraiurilor, ienicerii şi spahii cu povestea noastră de astăzi? Care e legătura dintre misterele orientului şi Sătmarul nostru?  Este vorba despre un nume, care în urmă cu câteva luni nu îmi spunea absolut nimic: Evliya Celebi. Este numele unui călător otoman din veacul al XVII-lea, care s-a abătut şi în acest capăt de lume şi, mai mult decât atât, a aşternut pe hârtie tot ceea ce a văzut descriind bătăliile care s-au dat chiar sub ochii săi, sub zidurile cetăţilor Sătmarului şi Careiului dar şi cum oastea otomană împreună cu tătarii au prădat satele acestor ţinuturi.

Cum „l-am găsit” pe Evliya Celebi

Am căutat mult timp scrierile lui Evliya Celebi, însă fără sorţi de izbândă. Desigur, nu vreau să spun că pe undeva în arhivele noastre sau fondurile de carte veche nu ar exista documente sau cel puţin traduceri care poartă scrierile acestui călător. Eu însă nu le-am găsit. Soarta însă îţi rezervă întotdeauna surprize la care nici nu te-ai aşteptat. Aşa că într-una din zile, din pură întâmplare, am dat peste lucrarea intitulată „Călători străini despre ţările române”. Mi-am adus aminte de Celebi. Am răsfoit miile de pagini căutând  vreo însemnare scrisă de celebrul călător medieval cu referire la ţinuturile Sătmarului. Nu mă aşteptam să găsesc descrieri ce se întind pe zeci de pagini. Eram conştient de faptul că numele Sătmarului cu siguranţă a revenit de doar câteva ori în relatările lui Celebi. Le-am numărat. Cronicarul s-a referit de nouă ori la Sătmar şi ţinuturile sale, ceea ce … nu e puţin lucru.

Peste veacuri, istoricii noştri au inclus descrierile lui Evliya Celebi în lucrarea „Călători străini despre ţările române”, după o traducere din arabă îngrijită de Mustafa Ali Mehmet. Volumul a văzut lumina tiparului la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, în 1976. Pentru a respecta adevărul istoric mai trebuie spus că Evliya Celebi şi-a adunat impresiile de călătorie din acest colţ de ţară în „Cartea de călătorii” sau, după denumirea arabă în volumul „Seyahatname”.

Să deschidem „Seyahatname” şi … să pornim la drum

„Prealuminatul padişah, fiind slăbit din pricina bătrâneţii şi suferind, călătorea totdeauna pe un tron.// Când a trecut pe la cetatea Belgrad, peste Sava, şi când şi-a aşezat cortul în câmpia Zemun, toată armata islamică s-a adunat cît întinderea mării şi padişahul a plecat astfel cu oastea numeroasă la luptă pentru Agria (Egri, de fapt Szigetvár). Mai înainte, împăratul german, craiul Ferdinand, cucerind cetăţile Sătmar şi Tokay şi celelalte cetăţi din Ardeal, padişahul se strădui-se să le scape, dar cu voia lui Allah, cei trei sangeacbei însărcinaţi cu paza cetăţii Pécs, aşezându-şi corturile lângă cetatea Siklós, adormiseră în corturile lor, neputându-şi deschide ochii din cauza ploilor mari”.

„Descrierea cetăţii Sătmar şi a ţinutului ei

S-au descris mai sus că, dintru început, ea a fost sub stăpânirea craiului Ardealului, fiind aşezată pe malul râului Tisa, iar în anul 1071, cînd cuceriserăm, cu vizirul Budei, Ismail paşa, vilaietul secuiesc din ţara Ardealului, şi cînd ne reîntorseserăm victorioşi la oastea islamică, atunci atacaserăm, împreună cu oastea tătară, această cetate a Sătmarului, de pe malul Tisei, şi luaserăm din districtul său înfloritor şapte mii de prizonieri. De acolo am mers cu oastea tot spre nord, de-a lungul râului Tisa (de fapt spre răsărit, iar apa este Someşul)”.

„Descrierea cetăţii Medieşu Aurit şi a districtului ei

Şi aici se găsesc ţinuturi înfloritoare (este vorba despre zona Medieşului şi satele învecinate). Dar, în prezent, se află sub stăpânirea Ardealului. Şi pe aceasta o supuseserăm în anul 1071, în timpul lui Ali paşa, ruinînd-o. În prezent, arătînd din nou supunere, căpitanii ei au adus daruri. De asemenea, dînd ospăţuri mari, au tras salve de tun în semn de bucurie.

De acolo, am pornit iarăşi cu toată armata islamică, mergînd cînd de-a lungul Tisei, dînd prin munţi şi păduri de stejar, după nevoie. Am ajuns la cetatea Ecsed care se află în districtul Sătmar. De acolo am ajuns la cetatea Carei care, de asemenea, se află în districtul Sătmar. De acolo am mers la cetatea Kálló şi în districtul ei. De acolo am mers la cetatea Gilău şi în districtul ei. Aceste patru cetăţi şi districte mai sus arătate au fost descrise. În volumul anterior am descris cu detalii cum, în anul … (lacună în text 1660-1661), cînd am pornit în expediţia împotriva Ardealului, cu Ali paşa, cetăţile şi districtele lor mai sus numite nesupunîndu-se, am ruinat casele lor şi le-am făcut una cu pămîntul, luîndu-i prizonieri pe ghiaurii lor // şi făcîndu-i chebab (în sensul de a-i măcelării). De aceea nu e nevoie ca ele să fie descrise din nou.

De la ruinarea lor de către Ali paşa şi pînă acum ele au înflorit şi, astfel, căpitanii lor, venind la serdarul Mehmed paşa şi la Djerrah-Kasîm paşa, le-au adus daruri şi au dat ospăţuri mari, în timp ce se trăgeau salve de tun, în semn de bucurie. De acolo am plecat din nou cu oastea islamică”.
„Dar, cînd, în amurg, a apărut la orizont cetatea Sătmarului, întreaga oaste a fost sfătuită . Se spune că cetatea aceasta a fost întemeiată de craiul Maximilian (rege al Ungariei şi împărat al Germaniei între 1564-1576, fiul lui Ferdinand I), fiul aceluia care se luptase cu Suleiman han la Buda. Se află sub ascultarea crailor Ardealului, dar cînd trăia Rákóczi, el a fost trup şi suflet cu împăratul austriac şi a aşezat în cetatea aceasta cinci mii de soldaţi austrieci care, nu numai că nu s-au supus, ci dimineaţa, cînd afurisiţii de ghiauri au văzut cei douăzeci de mii de ostaşi ai noştri, au început să tragă din tunuri cu atîta îndîrjire, încît se cutremurau şi cerul şi pămîntul ca de puterea lui Allah.
Cetatea Sătmarului a fost cuprinsă de foc întocmai ca pasărea salamandră, iar de la noi au pierit mulţi cai; mulţi oameni au devenit martiri. Noi şi tătarii ne-am risipit din faţa tunurilor ca furnicile şi ca şerpii şi ne-am adunat la răsărit de cetate, pe o vale înverzită şi ferită de bătaia tunurilor. Ghiulelele aruncate asupra noastră atîrnau cîte patruzeci-cincizeci de ocale fiecare. Într-adevăr, o cetate mai mare şi mai puternică, cum e aceasta, nu se găseşte nici la leşi, nici la cehi, nici la austrieci şi nici la ardeleni. Aceasta este o cetate albă cu ziduri puternice, aşezată într-un şes întins şi nu pe vreo ridicătură de pământ. E înconjurată din patru părţi de lac şi nu poate fi cucerită în nici un chip. În nici o parte nu se pot săpa şanţuri subterane şi metereze. Din pricina bubuiturilor de ghiulele, n-am putut cerceta cetatea ca să observ şanţurile şi zidurile şi bastioanele ei. N-am putut s-o vizităm după dorinţa noastră; se vedeau doar bisericile, clopotniţele şi palatele din ea. După aceea, distrugînd satele din şesul Sătmarului, am luat prizonieri şi apoi am dormit o noapte, cu caraule, în partea dinspre Oradea a acelui şes. Şi locul acesta poartă numele de ţinutul Sătmar.
Plecînd de acolo şi gonind în ziua aceea spre apus, am incendiat şi am luat prăzi şi prizonieri şi, trecînd peste un deal, am ajuns, în şapte ceasuri, la cetatea Carei.

A fost clădită de fiul craiului Ioan, craiul Ioan Sigismund, care se odihneşte în cetatea Praga. Şi cetatea aceasta se află sub stăpânirea craiului ardelean, dar şi locuitorii ei erau, de asemenea, creştini. Duşmanul, nefiind cu băgare de seamă, seara, două mii de bei tătari, viteji, s-au strecurat sub cetate şi, pe cînd duşmanii din oraş dormeau în casele lor, au dat foc oraşului. Cînd duşmanii din cetatea Carei au aflat aceasta, au început să tragă din toate părţile cu tunurile, arzînd mulţi oameni din rîndurile noastre. Dar nu le-a fost de nici un folos, pentru că noi, cu douăzeci de mii de ostaşi voinici, puternici, victorioşi şi glorioşi, ne-am aşezat sub cetate ca să pustiim satele din împrejurimile Careilor”.

Câteva cuvinte despre călătorul de altă dată

Şi după ce am parcurs rândurile de mai sus ce poartă „pecetea” unui călător străin prin ţinuturile Sătmarului, cred că e de cuvinţă să-l cunoaştem pe cel care cu patru veacuri în urmă şi-a aşternut pe hârtie impresiile despre tot ceea ce a văzut. Cunoscut şi sub numele de Derviş Mehmet Zilli, Evliya Celebi s-a născut la 25 martie 1611. A fost geograf, istoric, scriitor şi unul dintre cei mai cunoscuţi călători otomani care a colindat timp de patru decenii prin toate colţurile Imperiului Otoman şi regiunile vecine. A fost fiul unui bijutier al Curţii otomane având parte de o educaţie excelentă.

Din colecţia de scrieri adunate de Celebi a fost publicată o lucrare în zece volume intitulată „Seyahatname”. În 1660 Celebi vizitează Banatul şi se opreşte pentru un răstimp la Timişoara dar ajunge şi mai spre nord, până în ţinuturile Sătmarului, unde descrie cum atacau turcii cetatea de pe Someş.

Cuvânt de încheiere

Nu sunt încredinţat de faptul că am epuizat subiectul. Însă consider că e de-a dreptul fascinant să asculţi povestea unui om care a fost martor la atacurile repetate ale turcilor pentru a pune mâna pe cetăţile Sătmarului, cel de la Medieşu Aurit şi pe cea a familiei Károlyi din Carei. A văzut şi apoi a pus totul pe hârtie. Dacă mai sunt şi alte scrieri? Nu ştiu. Însă dacă în cursul cercetărilor mele găsesc şi alte descrieri a ţinutului Sătmarului născute din pana unor călători care au străbătut lumea-nlung şi-n lat, cu siguranţă că le voi aşterne şi eu pe hârtie îndemnându-vă totodată să meditaţi la vremurile care au pierit demult în prăpastia istoriei.