Pe vârful tocurilor (partea II)
O baie lungă şi fierbinte, pentru a-mi spăla păcatele sau pentru a mă curăţa de toate acele atingeri mai mult sau mai puţin plăcute… oricum ele trebuie să dispară. Nu e de ajuns dar ajuta! Oare toţi dintre noi avem undeva acea genă? Adică oare tuturor ne place într-un fel sau altul să suferim? Cineva spunea că dragostea nu există cu adevărat fără suferinţă. Şi cine oare n-a fost îndrăgostit măcar odată în viaţă. A-ţi face rău conştient cu propriile-ţi mâini sau prin intermediul altor persoane e împotriva firii. Şi totuşi, noi ne facem rău atât de des. Şi de fiecare dată ne justificăm, găsim scuze penibile gândindu-ne că dacă recunoaştem asta, imaginea noastră se va devaloriza şi vom deveni mai puţin puternici. Eu cred că devenim mult mai conştienţi, mult mai reali şi ne acceptăm mult mai uşor… Revenind… acum în timp ce capşorul meu blond încearcă să-şi reamintească evenimente trecute care pe deasupra mai sunt încărcate şi cu numeroase gânduri fugitive despre natura umană… mă învaluie un miros subtil de tutun şi un îndepărtat iz de Chanel de la paltonul aruncat aiurea pe un scaun. Brusc îmi aduc aminte… mă doare capul, n-am apucat să ma odihnesc luna asta. Primele doua săptămâni le-am ținut dintr-o stare euforică în alta în încercarea de a depăşi… momentul, vă amintiți nu? Petrecerile alea interminabile m-au epuizat total, m-am pierdut până şi pe mine printre ele. Apoi, a venit Crăcinul şi scrisoarea mea către Moşu’ suna cam aşa:
Dragă Moşule,
Ştiu că de obicei n-am fost prea cuminte însă n-am fost nici cea mai rea fiinţă posibilă si nici cererile mele nu sunt prea mari, doar mă ştii. Îmi doresc să dispar din viaţa unui om, când acesta mă sâcâie prea tare şi să revin peste cel puţin o săptămâna iar el să fie cel mai fericit că m-am întors, să-mi zâmbească dulce şi să-mi spună: Bine ai venit acasă iubito! Ţi-am luat un cadou, e în dressing te aşteaptă. Îmi mai doresc de asemenea să întâlnesc în fiecare zi câte un om nou, asta aşa pentru experienţa mea proprie, pentru încercarea mea de a ajunge mai repede la maturitate.
Şi încă ceva… una simpla de tot, promit! Îmi doresc din suflet să trăiesc de exemplu în New York unde seara să fiu cea mai beată femeie din club iar ziua, cea mai respectată doamnă din societate. Şi nu îmi doresc asta pentru că în micul meu Sătmar nu se poate face aşa ceva ci pentru simplul fapt că mi-e mila de toţi cei care te invidiază văzându-te cum o faci fară nici o jenă, nu-mi place când cineva salivează după modul tau de viaţă si după felul tău de a fi şi nu poate să exprime asta decât prin comentarii maliţioase la adresa ta.
Şi eu te iubesc Moşule şi îţi promit că de îndată ce viaţa va fi mai iertătoare cu mine voi începe să-mi indrept comportamentul.
Te pup, (you know who)
Aşadar, am păşit în noul an fară dorințe îndeplinite dar cu mult optimism și cu promisiunea de nu intra în nici un magazin de pantofi pâna nu voi complet stabilă din punct de vedere emoțional. Totuși, vremea tace și trece iar într-unul din periplurile mele festive de anul trecut, m-am trezit pe nepusă masa cu o dorință mai mult decât bizară. Nu cu dorința de a găsi un alt Făt Frumos cu care s-o sfărşesc lamentabil, nu! De data asta trebuia să fie cineva mult mai cu capul pe umeri, mult mai capabil, într-un cuvânt: mult mai matur! Cât de matur? Ei bine aveam nevoie de cel puțin zece ani între noi. Eram a naibii de curioasă cum e să aibă grijă de tine cineva care a depăşit demult fazele adolescentine de gelozie, cineva care nu face mare tămbălau dacă pleci cu altul şi recunosc eram şi etrem de curioasă cum e să o faci cu un tip mai în vârstă.
O singură problemă am întâmpinat aici: unde găseam eu în Satu Mare om de 30 şi de ani întratât de nebun încât să se încurce cu mine şi bineînțeles să nu aibă nevastă, copii sau alte bagaje, că spărgătoare de familii nu sunt, încă…
Ei dar cine poate poate! N-oi fi eu blonda degeaba. Ştiti doar proverbul: Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung…unde vor ele. Exact! Şi cand chiar l-am gasit m-a luat cu frisoane, după cum mă aşteptam, însa nu mă aşteptam ca mica noastră aventură să fie atât de consumatoare de energie. Alături de el mintea mea era sub continuă presiune şi mereu în stare de alertă pentru a fi mereu gata să-i ofere cele mai bune şi adecvate răspunsuri şi afirmaţii posibile. Mă consideram matură dar omul asta mă călca pe nervi. Sexul cu el era grozav, trebuie să admit, dar nici în pat nu se abţinea să mă ia peste picior. Parcă avea o presimţire asupra vârstei mele pe care, binenţeles, nu o ştia. Eram nevoită ca de fiecare dată când ne întâlneam să îmi acopăr faţa cu straturi groase de machiaj şi ajunsesem în postura să urmaresc cu sfinţenie toate noutăţile unui forum profesionist despre sex pentru că deah… mă gândeam că omu’ are ceva experienţă şi eu nu pot să mă las mai prejos desi nu eram deloc de lepadat nici înainte de a-l cunoaşte pe el. Deci, a fost o lună în care vorba vine, m-am aşezat şi eu la casa mea, metaforic vorbind. Aproape ne-am mutat împreună deşi ştiam că nu o să ţină o veşnicie şi că într-o zi avea să mă descopere.
Într-o dimineaţă inevitabilul s-a întâmplat! Îmi doream să ma simt rănită, să simt că s-a folosit de mine, de tinereţea mea… dar nu puteam să îl judec. Cine eram eu să judec pe cineva? Tocmai eu care ştiu atât de bine cum e să fi judecată, cum e să iţi asumi fapte sau “adjective” pe care nu le meriţi. Ne-am trezit când încă zorii nu se iviseră de-a binelea după o noapte zbuciumată, ne-am zâmbit şi am observant că mă priveşte îndelung cum îmi treceam mâinile prin păr şi priveam în gol, în eter, dincolo de tot ce mă înconjura. Aveam probabil aceea aură atât de specifică mie de copil zburdalnic trezit brusc dintr-un vis cu prinţi şi prinţese. Şi atunci a văzut-o! Mi-a văzut inocenţa chinuită, îndelung ascunsă de privirea lui şi mi-a zâmbit larg, ferm şi ironic în acelaşi timp. Am plecat, bineînţeles fără să mai aştept şi confirmarea lui verbală pentru ceea ce dedusesem deja. Nu înainte de a-l pupa pe obraz şi de ai mulţumi că mi-a oferit şansa să îl cunosc. Am privit partea plină a paharului şi anume ca dorinta mea se implinise. Deşi, încă odată, conştientă fiind, mi-am făcut rău cu mâna mea.
Posted by Satmareanul
on Jan 22 2012. Filed under Slider, Totul despre sexe.
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry
Mda, fata de prima parte, partea a II-a e cu mult mai interesanta, desi reda oarecum reactia fiecarui om iesit dintr-o relatie. Fiecare dintre noi sufera, fiecare dintre noi incearca sa isi revina facand tot felul de nebunii. Dar este ceva acolo cu care nu sunt de acord. Om mai matur – Varsta. Oare chiar maturitatea tine de varsta? In ceea ce spui tu cautai un om mai matur probabil la gandire, si ai asociat asta automat cu un om mai mare cu 10 de ani decat tine. Oare de ce?
Feicitari pentru aceasta parte.