Satmareanul – ziar online de Satu Mare

Concurs de recitări “Mihai Eminescu”, la Carei

În municipiul Carei, cea de-a şasea ediţie a concursului de recitări “Mihai Eminescu” va avea loc în data de 30 ianuarie. Concursul este organizat de Direcția de Cultură din cadrul Primăriei Carei şi se va desfăşura începând cu ora 18:00 în sala Casei Comunitare “Sfântul Ladislau” (fostul Club “9 Mai”). Ediţia din acest an a concursului se va desfăşoară pe două categorii distincte: ciclul gimnazial şi ciclul liceal. O şcoală are dreptul să înscrie maximum 5 elevi într-o categorie. Aceştia vor avea dreptul să recite o singură poezie, pe care o pot şi citi, iar organizatorii vor pregăti o probă surpriză, cu o poezie “la prima vedere”. La fel ca la ediţiile anterioare, premiile vor consta în diplome și cărţi. Termenul limită de înscriere este 25 ianuarie, ora 16:00, la sediul Bibliotecii Municipale Carei. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 0745-773-183.

 

STIRI SIMILARE
aniversare1 80x60 Concurs de recitări Mihai Eminescu, la Carei
În municipiul Care a avut loc aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Grupului Şcolar Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif de Calasanz”. La eveniment au participat preşedintele Consiliului Judeţean Satu ...
Citeste tot articolul
hl1 80x60 Concurs de recitări Mihai Eminescu, la Carei
După ce ani la rând, începând cu 1993 - a realizat şi a sprijinit realizarea unor obiective cu caracter social din Satu Mare, omul de afaceri german Hans Lindner a ...
Citeste tot articolul
castel carei1 80x60 Concurs de recitări Mihai Eminescu, la Carei
În perioada 2-6 aprilie, în cadrul proiectului educațional ”Școala altfel”, elevii din unitățile de învățământ din județ și nu numai, sunt invitați să viziteze Castelul Karolyi din Carei. Anunțul a ...
Citeste tot articolul
Simion Barnutiu 80x60 Concurs de recitări Mihai Eminescu, la Carei
Istoricul, filozoful, preotul, profesorul universitar şi omul politic român, Simion Bărnuţiu (1808-1864), a urmat cursurile Gimnaziului Piarist din Carei? A fost elevul acestei şcoli în perioada 1820-1825, apoi începând din ...
Citeste tot articolul
centura carei3 80x60 Concurs de recitări Mihai Eminescu, la Carei
Peste doi ani municipiul Carei va avea un drum de ocolire pentru traficul greu în lungime de 10,46 km. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat joi, 15 martie, ...
Citeste tot articolul
mars carei 80x60 Concurs de recitări Mihai Eminescu, la Carei
Un marş de solidaritate organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Bolilor Rare, va avea loc în municipiul Carei în data de 29 februarie. Organizatorii acţiunii sunt Asociația Werdnig Hoffman și ...
Citeste tot articolul
Vineri, 10 februarie, la ora 08.30 poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Carei, au fost sesizaţi de către Francisc S., de 63 ani, din comuna Berveni, despre faptul că în perioada ...
Citeste tot articolul
termometru 80x60 Concurs de recitări Mihai Eminescu, la Carei
Cea mai scăzută temperatură consemnată în judeţul Satu Mare a fost înregistrată în luna ianuarie 1929, în oraşul Carei, când mercurul termometrelor arăta (-30,9) grade Celsius? Desigur, asta nu înseamnă ...
Citeste tot articolul
eminescu 1 80x60 Concurs de recitări Mihai Eminescu, la Carei
În data de 30 ianuarie a.c., la Casa Comunitară Sf. Ladislau din municipiul Carei a avut loc cea de a șasea ediție a concursului de recitări ”Eminescu”. Evenimentul, organizat de ...
Citeste tot articolul
La Carei o tânără de 20 de ani a suferit leziuni uşoare în urma unui eveniment rutier, însă în acest caz şoferul a părăsit locul accidentului fără a avea în ...
Citeste tot articolul
Grupului Şcolar Teologic „Sfântul Iosif de Calasanz” din
Amprenta Hans Lindner, extinsă şi în judeţ
Invitaţie la castelul Karolyi din Carei
Ştiaţi că …?
Centură de ocolire la Carei
Marş de solidaritate cu suferinzii de boli rare
Prinsă de poliţişti, după ce a furat bunuri
Ştiaţi că …?
Ediția a șasea a concursului “Eminescu” la Carei
A părăsit locul accidentului

Posted by on Jan 22 2012. Filed under Scurte dar intense. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

Ne place, place, place

Ultimele stiri

Plus500
Tags
Log in | Designed by Gabfire themes ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare aapsm