Aşa cum a văzut Slavici Sătmarul …

În amintirile sale, Ioan Slavici așterne pe hârtie și câteva rânduri despre Sătmar și despre ținuturile noastre așa acum arătau ele în a doua parte a veacului al XIX-lea. Marele prozator a poposit pentru prima dată la Satu Mare în 1868, pentru a-și susține ”examenul de maturitate”.Și asta deoarece s-a prezentat târziu la examenul de la Arad. Cum descrie Slavici vechiul Sătmar și meleagurile noastre? Vă propun să-l lăsăm pe el să ne aducă în fața ochilor imaginile unei lumi demult apuse dar care odată trezite din prăpastia trecutului vine să ne răpească clipele în timp ce parcurgem rândurile așternute cu atâta măiestrie de mâna unui scriitor atât de încercat în mânuirea buchiilor.

Se pare că Sătmarul nostru nu era un loc oarecare pentru Slavici, având în vedere că numele acestor ținuturi revine de mai multe ori în scrierile sale.

”Lucrurile veniseră așa că pentru examenul de clasa VIII m-am prezentat la Arad prea târziu, când ceilalți făceau examenul de maturitate. Am alergat la Timișoara. Tot prea tîrziu. Am fost îndrumat să mă duc la Sătmar. M-am și dus pînă la Dobrețin pe calea ferată, iar de acolo cu diligența pe la Nyiregyhaza și pe la Carei.

Sătmarul era atunci oraș maghiar de vreo douăzeci și patru de mii de locuitori, dintre care puțini ruteni și încă mai puțini români. Protopopul greco-catolic, părintele Bran, era profesor de limba română.

După ce mi-am luat diploma de maturitate, a urmat una dintre cele mai luminoase părți a tinerețelor mele: am făcut adică mergînd pe jos, așa numai singur-singurel, lungul drum de la Sătmar pînă acasă”.

Toate acestea s-au întâmplat în 1868, când Slavici și-a susținut ”examenul de maturitate” la actualul Colegiu Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare. Despre vremurile petrecute la Viena, Slavici spune că îl cunoscu-se pe Eminescu care ”era unul dintre cei mai zeloși membri ai societății (este vorba despre societatea academică ”România jună”) și secretarul ei”. Iată ce scrie Slavici despre cercul de prieteni care îl înconjurau pe marele poet, printre care îl regăsim și pe preotul de mai târziu, Vasile Lucaciu.

”Era însă un cerc restrîns în care îl vedeam în fiecare zi, oameni mai potoliți ca Vasile Bumbac și Grigoroviță din Bucovina, Stamati din Basarabia, T. Nica de la Brașov, dr. Maier, D. Barcianu și cîtva timp I. Bechnitz de la Sibiu, Tancu și Ciocan de la Năsăud, V. Lucaciu din părțile Sătmarului, N. Oncu din Zarand, I. Hosanu de pe Mureș, I. Neagoie de la Blaj și Caragiani din Macedonia, tinerii bătrîni care aveau pentru el o afecțiune mai mult decît colegială și pe care el nu-i punea în rînd cu ceilalți”.

Tot în volumul său de ”Amintiri”, Slavici scrie despre românii din părțile Maramureșului, Clujului, Bihorului și Sătmarului. ”În Maramureș, în părțile Sătmarului, pe la Dej și pe la Cluj, în Sălagiu prin Bihor, pe la Arad, ba chiar și în Banat se găseau și mai-nainte asemenea români maghiarizați și mai ales românce maghiarizate, dar acum se opresc și se ivesc pretutindeni alături cu cei mai puțin germanizați, cu care nu pot să se înțeleagă, nici să lucreze împreună”.

Așa descrie Slavici orașul și ținuturile noastre în paginile cărții ”Amintiri. Lumea prin care am trecut. Fapta omenească. Articole”. Scrierile de memorialistică ale prozatorului au fost adunate între coperțile unui volum care a văzut lumina tiparului în 1967 la Editura Pentru Literatură. Ce ar mai fi de adăugat? Nu am puterea să decid. Dacă mai există și alte scrieri născute din pana marelui prozator cu referire la părțile Sătmarului? Greu de spus. Poate vreun cronicar al vremurilor care vin va da peste vreun manuscris prăfuit, acoperit de colbul vremurilor, pe care va regăsi și numele acestui oraș. Însă până atunci închid ”Amintirile” lui Slavici între coperțile cărții și, îi las pe cititori să viseze la vremurile în care scriitorul a pășit pe aceste meleaguri.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.