20 de legumicultori au susținut astăzi examenul de final

20 de absolvenți ai cursului de specializare în legumicultură au susținut astăzi, 19 ianuarie, examenul de final pentru obținerea certificatului de absolvire, la sediul Camerei Agricole Județene de pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 13.

Potrivit inginerului Leontin Chiorean, responsabilul cu partea de învățământ de la nivelul instituției, este vorba despre un curs de 3 luni în urma căruia absolvenții, după susținerea examenului final vor obține un certificat recunoscut de instituțiile din domeniu. Cursurile au fost urmate de persoane care și până în prezent și-au desfășurat activitatea în diverse ramuri ale agriculturii însă în vederea accesării unor fonduri europene, este necesară demonstrarea unei calificări în domeniul pentru care solicită finanțarea.

La nivelul județului Satu Mare, 687 de proiecte depuse pe ”Măsura 1.4.1” sunt eligibile. Prin această măsură se finanțează fermele de subzistență, iar valoarea acestor sume se ridică la 1.500 euro pe an. Potrivit specialiștilor de la nivelul instituției sătmărene, în momentul de față, în România au fost depuse peste 25.000 de proiecte eligibile din care însă, nu sunt bani decât pentru 15.000. Dar care va fi soarta celorlalte de peste 10.000 de proiecte? Nimeni nu știe.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.