Un cuțitar din Sătmar își face de cap la Timișoara

Un sătmărean de 42 de ani a fost reținut marți, 17 ianuarie, de către polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine Publică Timișoara după ce, aflându-se în tramvai a scos un cuțit și a început să-i amenințe pe călători.
Incidentul a avut loc în jurul orei 08.30. Potrivit unui comunicat de presă postat pe siteul poliției Locale Timișoara: www.polcomtim.ro, ”în data de 17.01.2012, în jurul orei 08.30, un echipaj format din poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au fost sesizaţi prin dispecerat despre faptul că o persoană de sex masculin care se afla în tramvaiul nr. 9, ce se îndrepta dinspre Spitalul Judeţean către Calea Buziaşului, ameninţa călătorii cu un cuţit. Deplasându-se pe Calea Buziaşului unde tramvaiul era oprit în staţia R.A.T.T. poliţiştii locali l-au depistat pe cel în cauză, numitul F. Attila, de 42 ani, din Satu Mare. În urma controlului corporal, asupra acestuia a fost găsit un cuţit cu lama de 11 cm. În conformitate cu prevederile art. 12 din Legea 155/2010 şi ale art. 23 lit. ”e” din H.G. 1332/2010 cel în cauză a fost predat Secţiei 2 din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara în vederea continuării cercetărilor”.
STIRI SIMILARE
Un bărbat de 39 de ani s-a ales cu mai multe leziuni la nivelul feţei după ce a fost bătut de un tânăr de 23 de ani din Hrip.
Evenimentul a ...
Citeste tot articolul
O delegaţie a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare Satu Mare, alcătuită din Şeful Inspectoratului, comisar şef de poliţie dr. Taloş Constantin Ioan, şi doi ofiţeri din cadrul structurilor de ...
Citeste tot articolul
Prima activitate din cadrul proiectului "Poliţist Junior", iniţiat de Fundaţia "Maria" şi Radio Transilvania în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, s-a desfăşurat azi, 27 martie, ...
Citeste tot articolul
Miercuri, 7 martie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Gherța Mică au fost sesizați verbal de către Gheorghe F. din localitate, despre faptul că în perioada 2/7 februarie autori neidentificați au ...
Citeste tot articolul
Senatorul social-democrat Valer Marian a susținut astăzi, 30 ianuarie, o conferință de presă în fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, prezentând acțiunile de poliție politică care domnia sa ...
Citeste tot articolul
Luni, 24 ianuarie, în jurul orei 14.00, o patrulă de jandarmerie din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere Ordine Publică Carei a fost solicitată de către reprezentantul unei societăţi comerciale din ...
Citeste tot articolul
Un tânăr de 23 de ani, din judeţul Satu Mare, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara după ce a ...
Citeste tot articolul
Sâmbătă, 21 ianuarie, în jurul orei 19.30 poliţiştii au fost anunţaţi prin Sistemul Naţional de Apeluri de Urgenţă (SNAU) „112” că în cursul zilei, persoane necunoscute au furat un cal ...
Citeste tot articolul
Poliţiştii Secţiei 4 Beltiug Poliţie Rurală, alături de jandarmii Grupei de Intervenţie Beltiug, au intervenit în cursul serii trecute, la ora 20.00, pentru aplanarea scandalului izbucnit în faţa unui bar ...
Citeste tot articolul
Un bihorean dat în urmărire generală a fost reținut de polițiștii de frontieră sătmăreni în momentul în care încerca să iasă din țară.
Miercuri, 18 ianuarie, în jurul orei 16.00, la ...
Citeste tot articolul
Scandal în Hrip, în prima zi de Paşti
Poliţiştii sătmăreni s-au instruit la Mateszalka pe tema
Micii poliţişti au dirijat azi circulaţia
Conferinţă de presă în faţa sediului Poliţiei
Sătmărean prins la furat de maşini în Timişoara
Hoţi de cai prinşi de poliţişti
S-au luat ca chiorii la bătaie
Urmărit general reținut la ieșirea din țară

Posted by
Satmareanul
on Jan 18 2012. Filed under
Stiri.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry