Satmareanul – ziar online de Satu Mare

”Suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii all inclusive din țară”

Ioan Bala ”Suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii all inclusive din țară”

Penitenciarul Satu Mare nu este unul ”suprapopulat”. ”Fiecare deținut își are patul său” a declarat astăzi, 17 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată în sala mica de ședințe a Consiliului Județean (CJ), directorul instituției, Ioan Iuga. La întâlnirea cu presa a fost present și directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, chestorul Ioan Băla, respectiv purtătorul de cuvânt al instituției sătmărene, Raluca Dimulescu.

În ceea ce privește prezența sa la Satu Mare, Ioan Băla spune că este vorba despre ”activitatea de evaluare a penitenciarelor care are loc în cursul acestei luni. La Satu Mare nu au fost incidente majore ca și în alte instituții din cadrul sistemului”. De altfel, conferința de presă a început cu o întârziere de 45 de minute din cauza unei ședințe la care a fost prezent prefectul județului, Radu Giurcă șI ”tot suflul” Penitenciarului Satu Mare. La final au ieșit atât de mulți angajați în uniformă din sală, încât te întrebai pe bună dreptate: ”Oare cine mai păzește deținuții?”.

Una peste alta, chestorul Ioan Băla consideră activitatea Penitenciarului Satu Mare una pozitivă. Ioan Iuga a declarat că dacă în medie, până anul trecut un număr de 70 de deținuți erau folosiți la munca plătită ”în acest an am început cu 120 de deținuți”. Mai în glumă mai în serios, chestorul Ioan Băla a precizat că ”suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii all inclusive din țară”.

În ceea ce privește numărul de deținuți, Ioan Iuga a declarat că ”Penitenciarul din Satu Mare nu este unul suprapopulat. Fiecare deținut își are patul său. În prezent, la Satu Mare avem 508 deținuți iar capacitatea Penitenciarului este de 555 locuri”.

 

STIRI SIMILARE
Şapte deţinuţi vor participa mâine la un concurs de tenis de masă. Evenimentul sportiv este organizat de Penitenciarul Satu Mare în colaborare cu Centrul "O viaţă nouă". Competiţia este programată ...
Citeste tot articolul
detinuti 80x60 ”Suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii all inclusive din țară”
Șapte deținuți aflați în custodia Penitenciarului Satu Mare împreună cu beneficiari ai Centrului Social de Urgență (Adăpostul de noapte) au confecționat cadouri cu ocazia zilei de 8 Martie. Acțiunea a ...
Citeste tot articolul
În data de 07.03.2012 începând cu orele 1000, 7 deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului Satu Mare, în vederea executării unei pedepse privative de libertate se vor deplasa la "Centrul Social ...
Citeste tot articolul
detinuti bj sm 80x60 ”Suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii all inclusive din țară”
Opt persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Satu Mare efectuează astăzi, 9 februarie, activități de voluntariat în cadrul Bibliotecii Județene (BJ). Un grup de patru deținuți au efectuat ...
Citeste tot articolul
DETINUTI1 80x60 ”Suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii all inclusive din țară”
Pe un frig pătrunzător, într-o sală cu caloriferele înghețate și pe deasupra neaerisită, 51 de deținuți au așteptat să-și găsească o slujbă astăzi, 9 decembrie, în cadrul celei de-a doua ...
Citeste tot articolul
penitenciar 80x60 ”Suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii all inclusive din țară”
Opt societăți comerciale din județul nostru dar și din municipiul Baia Mare și-au anunțat participarea la bursa locurilor de muncă pentru deținuți care va avea loc vineri, 9 decembrie, în ...
Citeste tot articolul
penitenciar 80x60 ”Suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii all inclusive din țară”
Începând de marţi, 27 septembrie, persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare vor avea posibilitatea să frecventeze biblioteca instituţiei. Inaugurarea Bibliotecii Penitenciarului va avea loc de la ora ...
Citeste tot articolul
lets 80x60 ”Suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii all inclusive din țară”
În data de 24.09.2011 între orele 0900-1500, un grup de 14 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Satu Mare vor participa la campania de curăţenie Let's do ...
Citeste tot articolul
detinuti 80x60 ”Suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii all inclusive din țară”
12 persoane private de libertate aflaţi în custodia Penitenciarului Satu Mare au absolvit astăzi, 8 iulie, cursul de calificare în meseria de legumicultor, organizate în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru ...
Citeste tot articolul
penitenciar satu mare2 80x60 ”Suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii all inclusive din țară”
Conducerea Penitenciarului Satu Mare a organizat astăzi, 22 iunie, Ziua porţilor deschise. Acţiunea a avut loc în intervalul orar 10.00-12.00. În cadrul acţiunii cei interesaţi de viaţa de dincolo de zidurile ...
Citeste tot articolul
Ping-pong pentru deţinuţi
O floare pentru fiecare
Deţinuţii sătmăreni vor confecţiona felicitări şi semne de
Opt deținuți implicați în acțiuni de voluntariat la
Bursa locurilor de muncă ”la răcoare”
51 de deținuți își vor căuta mâine un
Puşcăriaşii vor avea bibliotecă
14 deţinuţi vor participa la Let’s do it
12 deţinuţi au absolvit cursul de legumicultură
Ziua porţilor deschise la Penitenciarul Satu Mare

Posted by on Jan 17 2012. Filed under Slider, Stiri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

Ne place, place, place

Ultimele stiri

Plus500
Tags
Log in | Designed by Gabfire themes ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare aapsm