Satmareanul – ziar online de Satu Mare

38 ani, vârsta celui mai vechi autobuz de la Transurban

transurban 38 ani, vârsta celui mai vechi autobuz de la Transurban
Parcul auto al SC Transurban SA Satu Mare este alcătuit în prezent din 47 autobuze, iar jumătate dintre acestea au peste 15 ani vechime. Potrivit directorului Molnar Csaba, recordul la longevitate îl deţine un autobuz din anul 1974, în timp ce autobuzele cel mai puţin uzate sunt din anul 1990.

Din cele 47 autobuze, 40 ies zilnic pe traseu, iar dintre acestea, indiferent că sunt vechi sau ceva mai noi, cel puţin 4-5 revin pe parcurs la garaj din cauza defecţiunilor apărute. Directorul Molnar mai spune că decizia conducerii Primăriei Satu Mare de-a achiziţiona în acest an 20 autobuze noi este binevenită, întrucât în felul acesta ar fi asigurate sătmărenilor care folosesc mijloacele de transport în comun condiţii civilizate de călătorie.

 

STIRI SIMILARE
autobus 80x60 38 ani, vârsta celui mai vechi autobuz de la Transurban
Modernizarea parcului auto al SC Transurban SA constituie unul dintre obiectivele avute în vedere în acest an de conducerea Primăriei Satu Mare. Într-o conferinţă de presă organizată miercuri, 11 ianuarie, primarul ...
Citeste tot articolul
cireasa 80x60 38 ani, vârsta celui mai vechi autobuz de la Transurban
Conducătorii auto de pe autobuzele care asigură transportul în comun în Sătmar, sunt deosebiţi. Iar când spunem, asta ne referim evident la faptul că sunt deosebiţi de cei care conduc ...
Citeste tot articolul
TRANSURBA 150x150 38 ani, vârsta celui mai vechi autobuz de la Transurban
În data de 19 iulie a.c., pe site-ul oficial al Primăriei Satu Mare a fost postat un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Iuliu Ilyes în legătură cu TRANSURBAN-ul şi ...
Citeste tot articolul
transurban 150x150 38 ani, vârsta celui mai vechi autobuz de la Transurban
În data de 19 iulie a.c., pe site-ul oficial al Primăriei Satu Mare a apărut o ştire care ieri nu apăruse încă nicăieri în presa (offline sau online) sătmăreană. În ...
Citeste tot articolul
20 autobuze noi în Sătmar
Orar după voia soţiei şi a copilului
TRANSURBAN a scumpit biletele “cam ilegal” !
Scumpirea biletelor de autobuz. Şi primarul “copy/paste”

Posted by on Jan 16 2012. Filed under Stiri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

Ne place, place, place

Ultimele stiri

Plus500
Tags
Log in | Designed by Gabfire themes ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare aapsm