Aquaparcul de la Noroieni va fi inaugurat în luna august


Patru piscine interioare, cinci piscine exterioare, şapte tipuri de saună. hidroterapie, kinetoterapie şi electroterapie, o parcare pentru circa 240 de maşini, cel puţin 60 de noi locuri de muncă pentru început şi preţuri de acces mai mici decât cele practicate în Ungaria – acestea ar fi, în mare, principalele aspecte ce conturează Parcul Turistic Sanaqua care va fi dat în folosinţă în luna august în zona pădurii Noroieni din Satu Mare. Stadiul actual al lucrărilor, precum şi mai multe amănunte referitoare la Parcul Acvatic Aquastar, considerat unul dintre cele mai ample proiecte care se derulează în prezent în România din fonduri nerambursabile, au fost prezentate joi, 12 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la restaurantul “Astoria”. Au fost prezenţi Nagy Erysebet – administratorul SC Solarex SRL, directorul executiv Barbara Zoltan, managerii de proiect Baranyai Noemi şi Gabor, precum şi Oana Nuţă, directorul Direcţiei Relaţii Publice şi Marketing al EximBank Bucureşti.

Începute în anul 2008, lucrările la Parcul Acvatic sunt realizate în prezent în proporţie de 33%, dar managerul de proiect Baranyai Gabor a declarat că obiectivul va fi dat în folosinţă în luna august, cu cel puţin patru luni mai repede decât termenul prevăzut în contractul de execuţie. Finalizarea şi darea în folosinţă a obiectivului vor determina dezvoltarea progresivă a turismului în Satu Mare, deoarece, pentru că nu se va face rabat la calitate în ceea ce priveşte serviciile oferite, pe lângă că va fi o opţiune favorabilă pentru sătmărenii care nu se vor mai deplasa în Ungaria la locurile de agrement cu acelaşi profil, va atrage fără îndoială şi turişti din alte judeţe ale ţării.

Valoarea investiţiei se cifrează la 8,5 milioane euro, 70% din sumă reprezentând fondurile nerambursabile obţinute prin POR, iar diferenţa contribuţia investitorului.

Referindu-se concret la ceea ce vor avea la dispoziţie turiştii după darea în folosinţă a Parcului Acvatic, managerul de proiect Baranyai Gabor a precizat că suprafaţa clădirii principale este de peste 5.000 mp, iar aceasta va fi prevăzută în interior cu patru piscine în suprafaţă totală de peste 650 mp, precum şi cu şapte tipuri de saună, respectiv cabinete de hidroterapie, kinetoterapie şi electroterapie. Totodată, în exterior Aquaparcul va fi prevăzut cu cinci piscine, a căror suprafaţă totală depăşeşte 950 mp, cu menţiunea că atât în interior cât şi în exterior, câte unul dintre bazine va avea apa termală extrem de apreciată pe vremea când în Satu Mare exista un ştrand.

Darea în folosinţă a Aquaparcului va însemna, pentru început, cel puţin 60 de noi locuri de muncă, cu posibilitatea de creştere în perspectivă a numărului de angajaţi.

În ceea ce priveşte preţul biletelor de acces, Baranyai Gabor a afirmat că până în luna mai va exista deja o structură precisă a tuturor tarifelor ce vor fi practicate. Oricum, cei care vor veni la Aquaparcul din Satu Mare vor plăti mai puţin decât în Ungaria, iar elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia de reducere.

Pe de altă parte,Oana Nuţă, directorul Direcţiei Relaţii Publice şi Marketing al EximBank Bucureşti a menţionat că parteneriatul cu SC Solarex SRL Satu Mare a fost încheiat în cea de-a doua jumătate a anului trecut, iar suma pusă la dispoziţie până în prezent se cifrează la 6 milioane euro.

2 Comentarii la "Aquaparcul de la Noroieni va fi inaugurat în luna august"

    Leave a Reply to carina

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.