Mare atenţie la ouă!

Atenție oameni buni la ouăle de găină pe care le cumpărați din magazine. Mai marii din cadrul Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) şi nu numai spun că nu e totuna în ce condiții cresc orătăniile care produc aceste ouă

Pentru a ne dumiri asupra provenienței acestora va trebui să căutăm după cifre și, înzestrați cu un îndrumător în materie vom pricepe mai bine mediul în care orătania își duce traiul. Una peste alta, specialiștii susțin că toate sunt gândite pentru sănătatea noastră.

Potrivit noilor reguli, marcajele de pe coaja ouălor diferă în funcțiile de condițiile în care sunt crescute galinaceele respective. Ca urmare, începând cu data de 1 ianuarie 2012, pe piaţa românească se comercializează ouă pentru consum marcate cu una dintre cifrele: ”0”, ”1”, ”2” sau ”3”. Ce ascund aceste coduri numerice? Specialiștii spun că, sunt marcate cu cifra ”0” ouăle care provin din producţie ecologică, pentru care există norme stricte legate de suprafaţa, dar şi de furajele care se administrează găinilor. Ouăle marcate cu cifra ”1” sunt cele care provin de la găini crescute în sistem alternativ, respectiv în hală, dar şi cu acces într-un padoc exterior, iar hrănirea acestora se face cu furaje clasice. Cele marcate cu cifra ”2” sunt ouă de la găini crescute în hale, la sol, hrănite cu furaje clasice iar ouăle care poartă inscripționată pe coajă cifra ”3” sunt cele provenite de la găini crescute în cuşti modernizate, conform normelor europene.

Ouăle provenite de la găini crescute în cuşti nemodernizate nu mai pot fi vândute pe piaţă, în coajă, ci vor fi trimise la procesare industrială.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.