Mani Gyenes, la startul Raliului Dakar 2012

Sătmăreanul Mani (Emanuel) Gyenes, pilotul de la Vectra Racing se pregăteşte să ia startul la Raliul Dakar 2012, care va porni duminică, 1 ianuarie, de pe plaja Mar del Plata, un orăşel situat la sud de capitala Argentinei, Buenos Aires.

Mani va concura la clasa „Moto” pe un KTM RR de 450 cmc şi va avea de parcurs nu mai puţin de 8.391 km în zone de munte, uneori chiar la altitudini de 5.000 m, în deşert şi câmpie. Mani Gyenes şi Marcel Butuza sunt singurii români care concurează la această ediţie a Raliului Dakar.

Concurenţii sunt aşteptaţi astăzi, 31 decembrie, pe plaja Mar del Plata unde va avea loc deschiderea oficială a competiţiei. Apoi, la câteva ore după trecerea pragului dintre ani se va da startul raliului. În prima etapă concurenţii vor avea de parcurs distanţa de 820 km care desparte Mar del Plata, de Santa Rosa de la Pampa iar luni, 2 ianuarie, piloţii vor avea de marşat 782 de km, până la Santa Rafael.

Competiţia va ţine până pe 15 ianuarie, când piloţii care mai rămân în concurs vor ajunge în capitala Peru-ului după parcurgerea celor 283 km dintre Pisco şi Lima, ultima etapă a raliului din acest an.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.