Razie între vânzătorii de petarde

 Poliţiştii sătmăreni au continuat acţiunile în cadrul campaniei, desfăşurate la nivel naţional “Foc de artificii”, verificând legalitatea operaţiunilor cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de materiale pirotehnice, identificând în cursul zilei de ieri mai multe persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni.

Astfel, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Carei, aflaţi în patrulare alături de jandarmi, l-au identificat în apropierea pieţei agroalimentare pe Ludovic L., de 26 de ani, din Carei, care deţinea cantitatea de 120 bucăţi petarde tip pocnitori, confecţionate din amestec pirotehnic, precum şi suma de 175 lei, provenită din vânzarea de petarde.

Având în vedere prevederile legale conform cărora este interzisă confecţionarea, deţinerea ori comercializarea de obiecte artizanale sau de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de Legea 406/2006 – deţinere de articole pirotehnice de orice fel.

Totodată, poliţiştii l-au depistat pe Csaba S., de 32 de ani, din Satu Mare, care oferea spre vânzare, fără drept, în Piaţa de alimente nr. 1, din municipiul Satu Mare, cantitatea de 1.100 petarde şi 36 de artificii, toate confecţionate din amestec pirotehnic.

De asemenea, Gyongyi S., de 50 de ani, din Satu Mare, vindea 32 de artificii confecţionate din amestec pirotehnic la un chioşc din Piaţa Libertăţii, fiind depistată de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Tot în cursul zilei de joi, 29 decembrie, poliţiştii l-au identificat pe Ervin K., de 29 de ani, din Satu Mare, care deţinea fără drept asupra sa o baterie de artificii, categoria II, din amestec pirotehnic.

Faţă de aceste persoane au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu obiecte pirotehnice de orice fel, fără drept.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.