Prins la furat de curent electric


Marţi, 28 decembrie a.c., în jurul orei 11.00, lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare au participat în colaborare cu angajaţi ai S.C. ELECTRICA S.A. la o acţiune comună pe linie de prevenire şi combatere a furtului de energie electrică, în comuna Tiream.

Cu acest prilej jandarmii au constatat că, la un imobil, se sustrage energie electrică prin racordare ilegală.

Lucrătorii de la S.C. Electrica S.A. au stabilit faptul că un conductor era racordat înainte de contorul electric, iar acest conductor alimenta tabloul electric şi circuitul de prize din instalaţia interioară, iar energia electrică care trecea prin acest circuit nu era înregistrată de contorul electric.

Persoana în cauză a fost identificată ca fiind Adrian F., în vârstă de 44 de ani, cu domiciliul în localitatea Vezendiu comuna Tiream.

Pe numele celui în cauză au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,sustragere de energie electrică” şi ,,folosire de instalaţii clandestine pentru ocolirea echipamentelor de măsurare” fapte prevăzute şi sancţionate de articolul 85, alin. 1 şi alin 4, din Legea nr.13 din 09.01.2007, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.