Consiliul Judeţean Satu Mare – ultima şedinţă din 2011


Patru proiecte de hotărâre aprobate la foc automat, 15 minidiscursuri, promisiuni, laude, felicitări, cadouri şi ironii voalate, acestea au fost ingredientele ultimei şedinţe extraordinare din 2011 a Consiliului Judeţean Satu Mare, organizată miercuri, 28 decembrie. La şedinţă au participat, în calitate de invitaţi, şi prefectul Radu Giurcă, respectiv subprefectul Pataki Csaba, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, parlamentarii sătmăreni Valer Marian, Guntner Tiberiu, Viorel Buda, Gheorghe Ciocan şi Erdei Doloczki Istvan, precum şi preşedintele PNL Satu Mare – Ovidiu Silaghi, iar la finalul acesteia, pentru a încheia anul cu bine, cu toţii au ciocnit un pahar de vin sau tărie şi au savurat preparatele pregătite în sala de protocol.

După ce proiectele de hotărâre au fost aprobate, preşedintele Csehi Arpad a dat cuvântul invitaţilor pentru a se adresa celor prezenţi. Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a felicitat conducerea Consiliului Judeţean pentru rezultatele obţinute în 2011, cu memţiunea expresă la darea în folosinţă a depozitului ecologic de la Doba. Ovidiu Silaghi a dorit să-şi exprime uimirea cu privire la viteza cu care au fost aprobate proiectele de hotărâre, iar prefectul Radu Giurcă, meticulos, a prezentat o dare de seamă a numărului de şedinţe organizate în 2011 de Consiliul Judeţean. Este vorba despre 12 şedinţe ordinare şi şapte extraordinare, cu prilejul cărora au fost aprobate 218 proiecte de hotărâre, cu menţiunea că un singur proiect, cel referitor la organizarea referendumului privind reorganizarea teritorială, a fost atacat în Contencios Administrativ. Totodată, pentru a demonstra cât de tare e în statistici şi promisiuni, prefectul n-a ratat ocazia să se laude din nou înfiinţarea, în anul 2012, a 4 – 5 mii locuri de muncă în judeţul Satu Mare. Subprefectul Pataki Csaba şi senatorul Guntner Tiberiu s-au limitat la felicitările adresate în limba română consilierilor şi conducerii Consiliului Judeţean, respectiv în limba maghiară adresate populaţiei judeţului, iar senatorul Valer Marian, după ce a felicitat la rândul său conducerea Consiliului Judeţean pentru realizările importante din 2011 şi a menţionat că e loc şi de mai bine – cu invitaţia ca în 2012 consilierii judeţeni PSD să se implice mai mult în iniţierea unor proiecte de hotărâre – a subliniat faptul că “2012 va fi cu siguranţă anul revenirii la democraţie şi libertate, deoarece alegerile vor fi câştigate de PSD şi PNL”. Şi deputatul Gheorghe Ciocan a felicitat conducerea Consiliului Judeţean pentru realizări, după care a adresat urări şi sătmărenilor cărora le cunoaşte “problemurile”.

Cel mai simpatic dintre toţi a fost deputatul Erdei Doloczki Istvan, care a precizat că, deşi avea pregătite 45 de minute de vorbe, şi-a scurtat discursul de teama ca procesul verbal al şedinţei să nu fie atacat în Contencios Administrativ de prefectul Radu Giurcă, după care, vicepreşedintele Mircea Govor a subliniat faptul că în 2011 s-au înregistrat cele mai multe realizări la nivelul judeţului Satu Mare din ultimii 20 de ani. Ultimii care s-au adresat consilierilor şi invitaţilor au fost preşedintele Csehi Arpad, vicepreşedintele Adrian Ştef, precum şi consilierii Eva Mărginean, Ioan Sălăjan şi Octavian Petric.

La finalul şedinţei, consilierii şi invitaţii au primit cadouri din partea conducerii Consiliului Judeţean, după care, în sala de protocol, au abordat chestiuni mai puţin protocolare, precum sărmăluţele, cârnaţii şi caltaboşii, platourile cu gustări reci şi, evident, pălinca, vinul şi alte udături aflate la dispoziţia acestora.

Un Comentariu la "Consiliul Judeţean Satu Mare – ultima şedinţă din 2011"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.