La Negreşti Oaş – Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă


Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului datinilor şi obiceiurilor de iarnă va avea loc în Negreşti Oaş, în data de 26 decembrie. Programul evenimentului include, la ora 11:30, primirea formaţiilor artistice şi participarea la sfânta liturghie (opţional), după care, la ora 12:30 va avea loc parada colindătorilor (de la biserica veche de pe strada Livezilor, înspre Catedrala Ortodoxă). Deschiderea festivalului va avea loc la ora 13:00, după care vor avea loc desfăşurarea festivalului şi, la ora 15:00, premierea tuturor formaţiilor participante, la locul de servire a mesei – Pensiunea „Diana”.

Un juriu de specialitate va premia formaţiile artistice prezente la festival, după următoarele criterii: cel mai original program artistic, autenticitatea colindelor, aspectul general al grupului de colindători (obligativitatea costumului popular), acordând următoarele premii:

a) SECŢIUNEA COLINDE (grup de colindători): PREMIUL I – 500 lei, PREMIUL II- 400 lei, PREMIUL III – 300 lei, PREMII SPECIALE a câte 150 lei, MENŢIUNI a câte 100 lei
b) SECŢIUNEA TEATRU CU MĂŞTI (Viflaimul, Capra, Peştera etc.): PREMIUL I – 500 lei, PREMIULII – 400 lei, PREMIUL III – 300 lei, PREMII SPECIALE a câte 150 lei, MENŢIUNI a câte 100 lei.

Invitaţi: Ansamblul folcloric „Cununiţa”, Satu Mare, Grupul folcloric „Flori de cântec românesc”, Grupul folcloric „Cetina Sătmarului”, Grupul folcloric „Apşa”, Apşa de Jos, Ucraina, Ansamblul folcloric „Doina Maramureşului”, Moisei, Maramureş, Colindătorii din Budeşti, Maramureş, Ansamblul folcloric „Oşencuţa”, Călineşti-Oaş, Ansamblul folcloric „Florile Turţului”, Turţ, Ansamblul folcloric „Măgura”, Târşolţ şi Maria Petca-Poptean, Ansamblul folcloric “Cununiţa Oaşului” şi Petre & Petrică Zele, Ansamblul folcloric „Sânzienele” şi Maria Tripon, Negreşti Oaş, Ansamblul folcloric „Oaşul”, Casa de Cultură Negreşti Oaş, Colindători de la G.P.P. nr. 7, Negreşti Oaş, Corul bărbaţilor din Tur, Corul Jandarmeriei Satu Mare, Clubul Copiilor Negreşti Oaş, prof. Aurel Fanea, colindători din Bixad, Certeze, Vama, Racşa, Tur şi Negreşti Oaş.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.