Gala Royal 2011 la Casa de Cultură a Sindicatelor

Regal de dans astăzi, 22 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare. Dansatorii de la Royal Dance Club le-au demonstrat părinţilor, prietenilor, cunoştinţelor şi celor care s-au gândit să petreacă o seară în “Împărăţia dansului” că merită cu prisosinţă medaliile pe care le-au cucerit în acest an la competiţiile naţionale şi internaţionale.

Gala Royal 2011 a avut loc de la ora 18.00, iar amfitrionul serii a fost nimeni altul decât omul de sport, Florin Mureşan. Evenimentul încheie un an competiţional de excepţie şi vine după concursurile de la Maribor (Slovenia) şi Turda. Anul 2011 a fost unul cu rezultate deosebite pentru dansatorii de la Royal Dance. Au obţinut multe premii şi medalii arătând că Satu Mare poate ajunge şi, mai mult decât atât, se poate menţine în elita dansului sportiv naţional şi internaţional. Sportivii sunt pregătiţi de antrenorii: Ovidiu Ignat, Cristian Cordea şi Marius Iepure. Printre perechile de dansatori care au rupt ropote de aplauze din partea spectatorilor au fost: Răzvan Burciu – Teodora Andreica, Rareş Avram – Silvia Săveanu, David Borota – Amalia Simion, Eduard Ignat – Silvia Ruba, Armand Ştef – Antonia Ruba, Andrei Branga – Luiza Jurcuţ, etc.

În această seară perechile cu rezultate deosebite la competiţiile derulate în acest an au fost distinşi cu diplome şi cupe, însă doar după ce au dansat pe scena instituţiei, în faţa publicului. Gala Royal Dance Club din această seară a avut şi invitaţi speciali. Astfel, pe scenă a urcat şi perechea Rareş Rusniac şi Alice Soponar din Baia Mare “care în momentul de faţă se situează pe locul VII în clasamentul mondial..

Gala din această seară a început cu un dans superb al perechii formate din Cristina Kessler şi Marius Iepure, după care au urmat elevii prestigioasei şcoli sătmărene, Royal Dance Club. Aceştia au dansat: Salsa, Tango, Cha-Cha-Cha, Jive, Quick step dar şi Slow foxtrot. Premiile şi diplomele au fost înmânate de preşedintele Consiiului Judeţean  Satu Mare, Adrian Ştef, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Ludovic Gyure şi directorul Şcolii de Arte, Mircea Deac.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.