Cadouri pentru ziarişti, de la Primărie

Ultima conferinţă de presă din acest an organizată de primarul Iuliu Ilyes, a avut loc miercuri, 21 decembrie. La fel ca anul trecut, la întâlnirea cu ziariştii a fost prezent doar unul dintre viceprimari, Kereskenyi Gabor, ceea ce n-a mai surprins pe nimeni. Consecvenţa cu care lipseşte din Primărie celălalt viceprimar, Adrian Albu, este atât de obişnuită încât a devenit banală, astfel că nici măcar invocarea vreunui pretext pentru absenţe nu mai este necesară, atâta vreme cât salariul este încărcat lunar pe card, iar din când în când până şi viceprimarii mai trec pe la stomatolog.
Deşi joi, 22 decembrie, este prevăzută ultima şedinţă din acest an a Consiliului Local Satu Mare, primaruil Iuliu Ilyes nu a trecut în revistă ordinea de zi, conform obişnuinţei. Edilul şef a menţionat doar că patru dintre proiectele de hotărâre ce vor fi supuse joi aprobării consilierilor municipali, se referă la însuşirea documentaţiei de primă înscriere a mai multor suprafeţe de teren aflate în zona de agrement Someş. Ceea ce înseamnă că în sfârşit începe să se rezolve situaţia juridică a terenurilor din ştrand, astfel că executantul lucrărilor are şanse să finalizeze, respectiv să dea în folosinţă până în luna iulie 2012, cele şapte bazine.
Pe de altă parte, fiind ultima conferinţă de presă din acest an, primarul Ilyes le-a mulţumit ziariştilor pentru activitatea de pe parcursul lui 2011, şi s-a declarat mulţumit de colaborarea cu aceştia. “Colegi de-ai mei din oraşe în care numărul ziariştilor este mult mai mic faţă de cel din Satu Mare, se plâng că nu au reuşit să găsească un limbaj comun cu reprezentanţii presei. Mă bucur că eu am reuşit acest lucru, deşi numărul ziariştilor este foarte mare” – a declarat Ilyes.
La finalul întâlnirii, aşa cum s-a procedat la sfârşitul fiecărui an, primarul şi viceprimarul au oferit fiecărui ziarist câte un cadou de Moş Crăciun.
STIRI SIMILARE
O discuţie privind organizarea ediţiei din acest an a Întâlnirii internaţionale a scrimerilor sătmăreni, a avut loc luni, 9 aprilie, la Primăria municipiului. Cu acest prilej, primarul Iuliu Ilyes, iniţiatorul ...
Citeste tot articolul
Prin intermediul unui nou proiect de cooperare trasfrontalieră România- Ungaria 2007 - 2013, Primăria municipiului Satu Mare va continua realizarea pistei de biciclişti către Ungaria şi pe malul drept al ...
Citeste tot articolul
Mai multe spaţii verzi, piste pentru biciclişti, amenajarea unor zone de agrement între malul Someşului şi dig sunt doar câteva dintre doleanţele sătmărenilor care au fost prezenţi astăzi, 26 ianuarie, ...
Citeste tot articolul
Salariile a peste 1.600 de angajați ai Primăriei Satu Mare și ai instituțiilor subordonate acesteia stau sub semnul întrebării pentru luna octombrie și restul ultimului trimestru al anului în curs. ...
Citeste tot articolul
Datorită banilor ce vor fi alocaţi din surse suplimentare, bugetul municipiului Satu Mare pe 2011 va fi mai mare decât cel de anul trecut. Într-o conferinţă de presă organizată miercuri, ...
Citeste tot articolul
În urmă cu o ţâră de vreme, la orele 12 trecute fix, primarul Sătmarului, Iuliu Ilyes, a avut programată o conferinţă de presă. A apărut cu o întârziere minimă ...
Citeste tot articolul
După ce toată vara nervii şoferilor au fost întinşi la maxim, din cauza lucrărilor la carosabil, care au perturbat traficul în oraş, vestea proastă este că ce s-a început nu ...
Citeste tot articolul
Lucru foarte bun de altfel şi care poate că ar trebui luat ca şi exemplu şi de către alţi conducători de instituţii. “Guvernul dă dovadă de lipsă totală de previziune ...
Citeste tot articolul
Preşedintele Consiliului Judeţean - Csehi Arpad şi primarul Iuliu Ilyes au fost prezenţi sâmbătă şi duminică în trei dintre pieţele din municipiul Satu Mare: Piaţa Mică, Piaţa Mare şi Piaţa ...
Citeste tot articolul
Prin intermediul unei informări din data de 11 mai a.c., Iuliu Ilyes, primarul municipiului Satu Mare, solicită ministrului Transportului şi Infrastructurii - Ovidiu Silaghi, analizarea posibilităţilor privind includerea investiţiei "Varianta ...
Citeste tot articolul
Întâlnirea internaţională a scrimerilor sătmăreni
Pista de biciclişti către Ungaria, continuată de Primăria
Dezbatere publică pe marginea proiectului de buget a
Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în
Un buget axat pe strictul-strictului necesar din 2011
Primăria mea-i modeeeel,/ Că-i prima în sondăjeeeel !
Primarul dă cu pumnul în masă
Candidaţii UDMR în vizită în pieţele sătmărene
Primarul Iuliu Ilyes solicită sprijinul ministrului Ovidiu Silaghi

Posted by
Satmareanul
on Dec 21 2011. Filed under
Stiri.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry
Da…un gest frumos…..dar ar fi bine sa se gandeasca si la angajatii lui…..ca practic ei duc greul in instituitia aceea nu ziaristii…..