Doi adolescenți au spart o mașină

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Satu Mare i-au depistat pe principalii suspecţi în cazul unui furt din autoturism sesizat Poliţiei de către partea vătămată Norbert D., din Satu Mare. Bărbatul a reclamat că persoane necunoscute i-au furat din mașină, pe timp de noapte, un CD player, amplificator, subwofer, cauzându-i un prejudiciu de 950 lei. În urma investigaţiilor întreprinse de poliţişti au fost depistaţi cei doi minori. Este vorba despre L.R., de 17 ani şi T.G., de 16 ani, ambii din Satu Mare, care şi-au însuşit fără drept bunurile. Oamenii legii au reuşit recuperarea integrală a prejudiciului cauzat proprietarului păgubit. Cei doi minori sunt cercetaţi penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.