În Noiembrie doar 18% din apelurile la 112 au fost reale

Evidențele Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU) arată că în cursul lunii noiembrie 2011, numărul de telefon ”112” a fost apelat de peste 23.000 de ori (23.225). Acesta reprezintă o scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, când numărul apelurilor înregistrate a fost de 27.359. Cu toate acestea, dintre apelurile primite în cursul lunii trecute doar 17.9% s-au dovedit a fi reale, înregistrându-se totuși o creștere față de aceeași perioadă anului trecut, când procentul era mult mai scăzut, de 11,5%.

Așa cum era de așteptat, cele mai multe apeluri au fost direcționate către Serviciul Județean de Ambulanță (SJA), 2.554, iar pe locul secund se clasează Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, cu 1.131 de apeluri primite. Din aceleași evidențe reiese că, numărul apelurilor direcționate către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Someș” Satu Mare a fost cu puțin peste 400 (406), iar cel mai puțin solicitați a fost Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ), cu 67 de apeluri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.