Din Burkina Faso la Satu Mare


O reuniune de informare cu privire la oportunităţile oferite de Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi programul acesteia de Voluntariat Internaţional a avut loc vineri, 9 decembrie, în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ.

La întâlnirea organizată de Asociaţia „STEA”, care a aplicat pentru voluntari în cadrul acestui program, au participat reprezentanţii ONG-urilor şi instituţiilor din Satu Mare care activează în domeniul social şi fac parte din Alianţa Socială.

Cei prezenţi au fost informaţi cu privire la oportunităţilor oferite de programul de Voluntariat Internaţional al Francofoniei şi le-a fost prezentat Desire Thiombiano din Burkina Faso, care, pe parcursul unui an se va afla la Satu Mare, ca voluntar în cadrul Asociaţiei „STEA”. Potrivit celor declarate de Cristina Bala, preşedinta Asociaţiei „STEA”, Desire este psiholog şi, până anul viitor în luna octombrie, va lucra cu copiii şi tinerii din cadrul Centrului de Zi al asociaţiei în domenii precum alfabetizarea, educaţia sexuală, promovarea culturii şi sănătăţii, etc.

În cadrul întâlnirii, un accent deosebit a fost pus pe oportunitatea de care pot beneficia şi tinerii sătmăreni în privinţa Voluntariatului Internaţional dezvoltat prin intermediul programului Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Detaliile referitoare la condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a deveni voluntar internaţional pot fi obţinute pe www.facebook.com/pages/Volontariat-international-de-la-Francophonie-ViF sau www.jeunesse.fracophonie.org

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.