Bursa locurilor de muncă ”la răcoare”



Pe un frig pătrunzător, într-o sală cu caloriferele înghețate și pe deasupra neaerisită, 51 de deținuți au așteptat să-și găsească o slujbă astăzi, 9 decembrie, în cadrul celei de-a doua ediții a Bursei locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate.
Potrivit purtătorului de cuvânt a Penitenciarului Satu Mare, Raluca Dimulescu ”în urma Bursei locurilor de muncă de astăzi, nu a fost semnat nici un contract de muncă. Persoanele private de libertate au primit doar promisiuni din partea reprezentanților unor firme că îi vor angaja după liberare. Astfel, doi și-au găsit de lucru în domeniul pantofilor, doi în cel al echipamentelor de protecție iar alții doi în domeniul mobilei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Satu Mare, Raluca Dimulescu.
Dacă în cele din urmă vor fi angajați ori ba (?), greu de spus mai ales că, potrivit Ralucăi Dimulescu ”după ce se liberează noi nu mai deținem evidența acestor persoane. Pentru bursa de astăzi au fost selectați 51 de persoane private de libertate care, se vor libera condiționat în următoarele două luni”.
În altă ordine de idei, dintre cele opt firme invitate la bursă nu au fost prezenți decât cinci. Atmosfera a fost destul de ciudată având în vedere faptul că deținuții stăteau retrași pe o parte a sălii de sport a Penitenciarului neîndrăznind parcă să de-a ochii cu angajatorii.
Cu ce oferte au venit reprezentanții firmelor? Locuri de muncă în domeniul prelucrării lemnului, pielăriei, a mobilei iar unul dintre angajatori căuta chiar un informatician ”și ar fi de preferat cu studii superioare”, spune omul.
”Eu mă pricep la agricultură și nu la fabricat mobilă. Ies peste două luni și nu știu ce o să fac. Sunt aici de șase luni, am fost transferat de la un alt Penitenciar. Adevărul e că am mai fost închis. Așa a fost”, spune unul dintre deținuți.
Poate într-o situație mai fericită este Milak Zoltan care va fi liberat în cursul zilei de astăzi, după ce și-a ispășit pedeapsa de 2 ani și două luni pentru furt. ”În afară de agricultură nu mă pricep la nimic”, spune cu părere de rău omul.
Acțiunea a fost organizată de penitenciarul în colaborare cu agenția pentru ocuparea Forței de Muncă Satu Mare și Fundația Kelsen din Baia Mare.
STIRI SIMILARE
Șapte deținuți aflați în custodia Penitenciarului Satu Mare împreună cu beneficiari ai Centrului Social de Urgență (Adăpostul de noapte) au confecționat cadouri cu ocazia zilei de 8 Martie. Acțiunea a ...
Citeste tot articolul
Opt societăți comerciale din județul nostru dar și din municipiul Baia Mare și-au anunțat participarea la bursa locurilor de muncă pentru deținuți care va avea loc vineri, 9 decembrie, în ...
Citeste tot articolul
În data de 24.09.2011 între orele 0900-1500, un grup de 14 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Satu Mare vor participa la campania de curăţenie Let's do ...
Citeste tot articolul
Reprezentanţii Serviciului umanitar pentru penitenciare au donat cateva daruri simbolice persoanelor private de libertate, care nu sunt vizitate de rude sau de cunoştinţe. 25 de deţinuţi din cadrul Penitenciaruliu Satu ...
Citeste tot articolul
În data de 30.06.2010 începând cu orele 930, un grup de 12 de deţinuţi, aflaţi în custodia Penitenciarului Satu Mare, vor efectua muncă voluntară, constând în activităţi agricole la Grădiniţa ...
Citeste tot articolul
Înscrierea copiilor la creşele din municipiul Satu Mare pentru anul şcolar 2012-2013, a început luni, 21 mai. În cele cinci creşe din Satu Mare există disponibile 109 locuri, din care, ...
Citeste tot articolul
Un deținut aflat în custodia Penitenciarului Satu Mare, a ajuns astăzi, 21 martie, la spital după ce și-a înfipt un cui în piept. Bărbatul de 44 de ani are de ...
Citeste tot articolul
În data de 07.03.2012 începând cu orele 1000, 7 deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului Satu Mare, în vederea executării unei pedepse privative de libertate se vor deplasa la "Centrul Social ...
Citeste tot articolul
Conform datelor furnizate de AJOFM Satu Mare la data de 23.12.2011 sunt vacante în judeţ 107 de locuri de muncă. Pentru a vizualiza lista completă a angajatorilor click aici.
Citeste tot articolul
Conform datelor furnizate de AJOFM Satu Mare la data de 16.12.2011 sunt vacante în judeţ 139 de locuri de muncă. Pentru a vizualiza lista completă a angajatorilor click aici.
Citeste tot articolul
51 de deținuți își vor căuta mâine un
14 deţinuţi vor participa la Let’s do it
Acţiune umanitară la Penitenciarul Satu Mare
Locuri puţine, solicitări multe pentru creşele din Satu
Și-a înfipt un cui în piept
Deţinuţii sătmăreni vor confecţiona felicitări şi semne de
Locuri de muncă vacante în data de 2
Locuri de muncă vacante în judeţul Satu Mare

Posted by
Satmareanul
on Dec 9 2011. Filed under
Stiri.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry