Senatorul Valer Marian cere demisia preşedintelui Curţii Constituţionale

DECLARAŢIE POLITICĂ

După douăzeci de ani : O marionetă portocalie în fruntea Curții Constituționale

În preziua Zilei Constituției, majoritatea judecătorilor de la Curtea Constituțională au dat o nouă dovadă de obediență totală față de actuala putere portocalie din România. Judecătorii aserviți acesteia, numiți de președintele Traian Băsescu respectiv de PDL și de UDMR, au respins contestația justificată a USL cu privire la neconstituționalitatea legii privind înghețarea pensiilor și salariilor bugetarilor în anul 2012 (inițiată de guvenul Boc și votată de coaliția PDL-UNPR-UDMR).

Fără tăgadă, la a XX-a aniversare a intrării în vigoare a actualei Constituții, Curtea Constituțională a României a ajuns la apogeul politizării și obedienței sale. În ajunul acestei aniversări, judecătorii constituționali slugarnici au îndeplinit, fără crâcnire, porunca transmisă televizat și, probabil, direct de către președintele Traian Băsescu cu privire la înghețarea pensiilor și salariilor în anul viitor. Principala slugă a actualei puteri de la Curtea Constituțională este președintele acestei instanțe, Augustin Zegrean, promovat în această înaltă funcție pe criterii pur politice și clientelare.

Augustin Zegreana fost numit judecător la Curtea Constituţională de preşedintele Traian Băsescu în 2007, pentru un mandat de 9 ani, iar în iunie 2010 a fost desemnat președinte al acestei instanțe. Zegrean este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, promoţia 1980. În perioada 1980-1988, a fost consilier juridic (jurisconsult), primii 4 ani la Baza Judeţeană de Aprovizionare Tehnico-Materială (BJATM) Bistriţa, iar următorii 4 ani la Intreprinderea de Reţele Electrice (IRE) Bistriţa. Din 1988 până în 2007 a fost avocat în Baroul Bistriţa-Năsăud, specializat în drept civil şi comercial. Pe plan politic, Augustin Zegrean a fost senator FSN în peioada 1990-1992 şi deputat PDL în perioada 2004-2007, când s-a remarcat printr-o singură interpelare parlamentară. A fost şi este unul din oamenii de casă ai vicepreşedintelui PDL Ioan Oltean, preşedintele Organizaţiei judeţene Bistriţa-Năsăud a PDL, în care a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei de Etică şi Litigii. Zegrean şi Oltean au fost colegi de facultate şi de tinereţe jurisconsultă, cel de-al doilea fiind până în 1990 consilier juridic la Direţia Silvică Bistriţa-Năsăud.

În statele Uniunii Europene şi în Statele Unite ale Americii în funcţiile de preşedinte al Curţii Constituţionale sau de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie sunt aleşi jurişti eminenţi, neafiliaţi politic, adevărate somităţi în materie de drept, cu doctorat în ştiinţe juridice, cu activitate prodigioasă în magistratură, cu carieră universitară de referinţă şi cu o activitate publicistică remarcabilă. Şi în România, până la Augustin Zegrean, în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale au fost aleși jurişti cu doctorat în drept, cu experienţă în magistratură, cu o carieră universitară şi cu o activitate publicistică destul de semnificativă.

Din păcate, actualul președinte al Curții Constituționale nu îndeplineşte niciunul din aceste criterii. În primul rând, Augustin Zegrean nu s-a distins ca un student sau jurist eminent, absolvind Facultatea de Drept cu o medie mediocră, motiv pentru care a prins după absolvire doar posturi de jurisconsult la intreprinderi de stat de rangul doi. În al doilea rând, nu a activat deloc în magistratură (ca judecător sau ca procuror), nu a avut o carieră universitară, nu are doctoratul în drept şi nu are nici operă juridică. În niciun caz nu poate fi considerat operă juridică un articol insipid publicat în 1991, cu titlul “ Explicaţii teoretice la legea fondului funciar ”, cu care se mândrește în CV-ul său modest. Culmea ironiei este că Augustin Zegrean a căzut în facultate de patru ori examenul la materia “Drept constituţional”, la care titular de catedră era profesorul universitar dr. Ioan Deleanu, unul dintre cei mai eminenţi constituţionalişti din România, recunoscut pentru exigenţa sa profesională (o dovadă în acest sens fiind şi faptul că premierul Emil Boc s-a înscris la acesta la doctorat în 1997, dar nu reuşit să treacă examenul de doctorat timp de 14 ani).

Din datele prezentate rezultă în mod evident că Augustin Zegrean este doar o marionetă a preşedintelui Traian Băsescu și a PDL în fruntea Curţii Constituţionale, fapt confirmat pe deplin prin soluţiile pronunţate în litigiile constituţionale privind legea unitară a pensiilor, legea salarizării unitare, legea educaţiei naţionale, legea privind înghețarea pensiilor și salariilor în anul 2012 sau asigurarea reprezentării parlamentarilor aşazişi independenţi, grupaţi în UNPR, în birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului şi în comisiile parlamentare. Pentru fidelizarea preşedintelui Curţii Constituţionale, fratele acestuia, Mircea Zegrean, de profesie inginer textilist, a fost numit preşedintele Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR), companie constituită, în mod dubios, de Guvernul Boc în 2010, prin desprindere din Întreprinderea de Stat pentru Contolul Instalațiilor și Recipientelor sub Presiune (ISCIR), pentru a-şi satisface clientela de partid.

Numele lui Augustin Zegrean a apărut în scandalul desfiinţării Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), întrucât era cercetat de ANI pentru motive de incompatibilitate alături de alţi judecători constituţionali, pentru motivul că ar deţine acţiuni la o societate comercială cu capital de stat, de la care a încasat anual dividende (SC RAAL SA Bistriţa).

Pentru motivele expuse, solicit demisia președintelui Curții Constituționale a României. Dacă are puțină onoare, că de grandoare (juridică, cel puțin) nu poate fi vorba. Totodată, solicit Agenţiei Naţionale de Integritate să comunice rezultatele verificărilor efectuate pentru motive de incompatibilitate asupra preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Valer Marian
Senator PSD
08.12.2011

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.