Ziua Naţională a României, sărbătorită sec la Satu Mare

 

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită astăzi, 1 decembrie, şi la Satu Mare. Evenimentele dedicate acestei zile au început cu un concert de colinde care a avut loc la Catedrala Ortodoxă din Satu Mare, cu începere de la ora 10.00.

Sătmărenii care s-au grăbit azi dimineaţă să participe la spectacolul oferit de Coralul Bărbătesc „Dumitru Georgescu Chiriac” de la Piteşti şi Grupul Folcloric „Doruri Muscelene” din Câmpulung Muscel au putut să audieze o suită de colinde dar şi cântece patriotice dedicate Zilei Naţionale a României.
Manifestările au continuat apoi cu depuneri de jerbe şi coroane la busturile lui Mihai Viteazul de lângă Poliţia Municipal Satu Mare, la cel al lui Corneliu Coposu situat în Centrul Nou, la bustul lui I.C. Brătianu de lângă Muzeul de Artă Satu Mare dar şi la cel al lui Iuliu Maniu, situat în parcul din faţa Casei de Modă.

Punctul culminant al manifestărilor dedicate acestei zile a avut loc la statuia lui dr. Vasile Lucaciu din Centrul Vechi, de la ora 13.00. Evenimentul din parc a început cu oficierea unui ceremonial religios de către un sobor de preoţi greco-catolici şi ortodocşi după care, prefectul judeţului Satu Mare a dat citire mesajului premierului, Emil Boc.

Reprezentanţii partidelor politice, instituţiilor dar şi al unor organizaţii şi asociaţii au depus coroane la statuia lui Vasile Lucaciu. Ceremonia s-a terminat cu defilarea Gărzii de Onoare.

P.S. Ne-ar fi plăcut să vă arătăm imagini cu marea horă a unirii încinsă pe platoul din piaţa 25 octombrie, la care politicienii s-au prins alături de oamenii simplii prezenţi la manifestări însă aceasta din păcate nu a existat.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Ziua Naţională a României, sărbătorită sec la Satu Mare"

  1. Istvan the great   2 decembrie 2011 at 12:47 pm

    Nu e un loc in orasul asta unde sa nu te ingramadesti la o manifestare ????

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.