Pe urmele familiei Károlyi (I)

E toamnă târzie şi un frig pătrunzător care te îndeamnă să rămâi tolănit pătruns de căldura focului ce arde vioi în vatră. Însă, aşa cum se întâmplă adesea nu noi suntem cei care hotărâm menirea clipelor ce vin, ci alte forţe ne croiesc drumul spre necunoscut. E trecut de ora 10.00, însă razele soarelui se pare că nu reuşesc să învingă perdeaua de ceaţă ce s-a lăsat peste natură. Gonim spre Căpleni, locul ales de grofii Károlyi pentru a-şi drămui un loc unde să-şi doarmă somnul de veci. Nu ştim ce vom găsi. Am citit multe despre trecutul localităţii, despre ilustra familie care şi-a croit un destin aparte în ghergheful timpului. Însă buchiile nu reuşesc nicicând să compenseze imaginea locurilor pe care cronicarii se străduiesc să le descrie aşa cum ştiu ei mai bine, dar în orice caz cu multă râvnă. E linişte. Fiecare cu gândurile, speranţele şi închipuirile sale. Intrăm în Carei. Trecem pe lângă castelul familiei, acum în renovare şi apoi o luăm la dreapta pe strada Căpleni. Lăsăm în urmă oraşul şi ne îndreptăm spre locul ales de strămoşii familiei Károlyi, neamul Kund, spre a-şi construi o biserică şi o mănăstire benedictină. Şi dacă este să dăm crezare tradiţiei locale, toate acestea s-au întâmplat prin 1080, cu mai bine de opt decenii înainte ca arhitecţii să aşeze pietrele de temelie a vestitei Catedrale Notre Dame de Paris.

Străbatem străzile localităţii căutând urmele lăsate de vreme. Nu-i uşor. Dar când încerci să afli câte ceva despre trecutul locurilor şi oamenilor în care aceştia şi-au drămuit viaţa, nu o dată dai peste lucruri puţin ştiute care te îmbie să le pătrunzi sensul. Alteori, se întâmplă ca trecerea anilor să şteargă amintirea celor care au luat în mâini, în anumite momente ale istoriei, bunul mers al obştei. Nemesis, cu chipul ei blând, aşterne vălul uitării lăsând colbul să se aşeze peste scrierile asupra cărora, peste vreme, să se aplece vreun cronicar precum vechii copişti ai mănăstirilor medievale încercând să afle rostul veacurilor trecute. Nu-i uşor. Însă osteneala cronicarului înlesneşte înţelesul scrierilor colbuite renăscând poveştile altor veacuri precum făcea Şeherezada în cele O mie şi una de nopţi, în palatul ei din îndepărtata Persie.

La începuturile istoriei

Înaintăm încet, căutând din priviri turnurile bisericii romano-catolice din localitate. Însă nu găsim nimic care să aibă înfăţişarea unui lăcaş medieval. Şi aşa cum se întâmplă adesea, gândurile i-au locul realităţii îndemnându-ne la reverii, dând ceasornicul înapoi cu multe, multe veacuri în urmă. Povestea ne duce departe, în adâncurile Asiei şi … nu întâmplător deoarece, potrivit tradiţiei, strămoşii familiei Károlyi a cărei cronică ne-am propus să o parcurgem (desigur după puterile noastre) s-ar fi desprins dintr-unul dintre cele şapte triburi de năvălitori maghiari care la sfârşit de mileniu I, s-au aşezat în Câmpia Panonică. Chemaţi când de unul, când de altul dintre principii slavi dar şi de către regii franci pentru a-şi alătura sabia de-a lor cu gândul de a bate armatele duşmane, cronicile spun că aceştia au fost prezenţi în aceste ţinuturi cu mai bine de şase decenii înainte de a se gândi să-şi aşeze taberele în acest colţ de lume. Ce legătură au toate aceste poveşti cu neamul Károlyi? Cine e acel strămoş legendar despre care familia îşi leagă obârşia pe aceste ţinuturi? Tradiţia vorbeşte despre căpetenia unui trib, pe nume Kund. Despre Kund şi fiul acestuia Korszan (sau Kurszan) aduce vorba în cronicile sale şi Anonymus, ca fiind căpetenia celui de-al patrulea trib de războinici maghiari care s-au aşezat pe aceste pământuri. Alţii vorbesc despre unul dintre nepoţii lui Kurszan, Kaplony, care ar fi de fapt, adevăratul strămoş al familiei Károlyi.

Pe tărâmul legendelor

Suntem pe tărâmul legendelor când poveştile cronicarilor se întreţes cu adevărul istoric. Astfel, e greu să găsim un fir călăuzitor pentru a dezlega acest mister. Cine a fost acel Kaplony? De bună seamă, cuvântul are o oarecare rezonanţă cunoscută nouă. Şi, nu întâmplător, deoarece Kaplony, este numele maghiar al comunei Căpleni. Însă, pentru a mai adânci misterul mai trebuie adăugat că „kaplony” este un cuvânt de origine turcă, şi înseamnă tigru. De altfel, cronicarii veacurilor XIII-XIV în nenumărate rânduri transcriau greşit acest cuvânt. Este şi motivul pentru care în codexurile acelor vremuri, Kaplony apare rând pe rând ca: Kopjan, Cupian, Koplon, Koplyan, Kuplin, Cupulun, Cuplon, Cupan, Kaplyon. Chiar dacă ne-am aştepta ca pe blazonul familiei să găsim un tigru, în ciuda tradiţiei, începând cu veacul al XIII-lea, pe blazon nu apare tigrul ci un uliu care ţine între ghearele piciorului drept o inimă. Numele neamului Kaplony apare şi în Regestrum Varadinum, în 1212, legat de o neînţelegere. Unul dintre ţăranii cetăţii Sătmarului, Bubus, l-a dat în judecată pe Krachint, un ţăran de pe proprietăţile neamului Kaplony, învinuindu-l de furt. Însă, documentul mai sus amintit vorbeşte şi despre Kaplony Józsa, care ar fi trăit în a doua jumătate a veacului al XII-lea. Toate acestea nu fac decât să ateste vechimea neamului.

Prima dintre mănăstiri a fost benedictină iar a doua, franciscană

Cronicile spun că aşezându-se în aceste ţinuturi, cei din neamul Kaplony s-au creştinat şi … ar fi întemeiat şi o mănăstire, undeva în partea apuseană a Mlaştinii Ecsedea. Însă nu ne spun prea multe nici despre locul şi nici despre anul întemeierii. În jurnalul său, Károlyi Sándor (1668-1743) vorbeşte despre un document (pierdut) din anul 1195, în care se spune că mănăstirea din Căpleni ar fi fost înfiinţată în 1080. Acesta e şi anul pe care îl ştie şi părintele János, unul dintre preoţii actuali ai Bisericii romano-catolice din Căpleni. „Prima mănăstire a fost ridicată în 1080, şi era una benedictină. De fapt, istoria Căpleniului merge mână-nmână cu cea a mănăstirii. Primii locuitori ai lăcaşului erau călugări benedictini, care urmau regula Sfântului Benedict. Aceştia, cel mai probabil, au venit din mănăstirea Gorze, situată lângă localitatea franceză Metz. La începuturi, cu siguranţă că nu a fost o mănăstire prea renumită. După înfiinţare, documentele nu mai scriu nimic despre acest loc până în 1267, pentru ca apoi, în veacul următor să nu fie amintit decât în două rânduri: în 1334 şi 1370”, povesteşte părintele János. Invaziile tătarilor din 1240-1241, reforma care s-a abătut şi în acest colţ de lume iar apoi epidemiile de ciumă au pustiit atât localitatea cât şi mănăstirea. În aşa măsură încât, o bună bucată de vreme, atât Căpleniul cât şi mănăstirea au rămas nelocuite. Apoi, în 1719, Károlyi Sándor drămuieşte o nouă mănăstire, de această dată franciscană, pe locul celei vechi şi distrus de vreme. El este cel care aduce călugării franciscani în ţinuturile sătmarului, fiint atras de disciplina şi învăţăturile acestora.

… şi familia Károlyi apare în istorie

Însă poate am sărit prea mult în timp şi nu am clarificat un aspect extrem de important. Care este legătura dintre neamul Kaplony şi familia Károlyi? Pentru a-şi croi un nou destin, o parte din familiile neamului Kaplony s-au desprins de locurile strămoşeşti căutându-şi alte pământuri, un alt rost. Pentru a ne forma o imagine cât mai clară asupra acestui fenomen trebuie spus că în veacul al XIV-lea, doar în Comitatul Sătmarului întâlnim numele mai multor familii care susţin că se trag din neamul Kaplony. Este vorba despre familiile: Bagasi, Csomaközi, Vadai, Vetési şi Károlyi. Cronicile mai vorbesc şi despre familiile Ördög, Simon, Illés şi Péter, care s-au desprins din cuibul strămoşesc pentru a-şi căuta alte locuri, pe domeniile neamului Kaplony. Astfel, Simon, a ales pusta „Karul”, care potrivit lingviştilor înseamnă uliu, aşezându-se în acel loc. Cu toate că în documentele vremii, numele localităţii nu apare decât în anul 1335, unul dintre cronicari, Eble Gábor, spune că localitatea Karul ar fi avut biserică încă din 1264. Şi pentru a merge mai departe pe firul istorie, trebuie spus că în 1364, familia Károlyi a primit dreptul de a organiza în localitate târguri săptămânale, în fiecare zi de sâmbătă. Satul se dezvoltă extrem de repede având în vedere faptul că, într-unul dintre documente scrie că în 1399 localitatea avea patru străzi, locuite în exclusivitate de membri familiei. Astfel, Căpleniul începe să piardă din importanţă iar „ştafeta” este preluată încet, încet de noile localităţi: Bagos, Csomaköz, Karul, Vada, Vetés. Însă dintre acestea doar unul singur a reuşit să-şi croiască drum spre culmile istorie. Şi anume, cel pe care începând din 1428 documentele îl numesc Carei (Nagykároly) şi unde din 1482 există şi un castel pentru a asigura puterea familiei. Şi acesta este momentul în care familia Károlyi din Carei începe să-şi croiască drum în istorie. Este un drum lung, presărat cu multe obstacole însă capii familiei au ştiut să „joace” un rol important pe scena politică a veacurilor care au urmat mărindu-şi domeniile, puterea şi nu în ultimul rând influenţa economică, politică şi culturală asupra Europei centrale.

Visul familiei prinde contur

Dacă Careiul a devenit centrul administrativ al proprietăţilor familiei, Căpleniul, vechiul domeniu al neamului Kaplony, de unde-şi trag şi membrii familiei Károlyi obârşia a devenit centrul religios al familiei. Au reconstruit vechea mănăstire, aducând călugări franciscani şi au repopulat Căpleniul cu colonişti şvabi. Şi tot aici au construit unul dintre splendorile artei funerare care atrage ca un magnet turişti din toate colţurile lumii. Este locul în care membri familiei Károlyi au ales să-şi doarmă somnul de veci, mai întâi în cripta situată sub vechea biserică iar apoi în cel situat în spatele altarului lăcaşului de cult. Visul lui Károlyi Sándor a devenit realitate. Arhitectului Ybl Miklós este cel care a conceput şi pus pe hârtie visul grofului. Cu toate că cutremurul din 15 octombrie 1834 a distrus biserica, familia a reconstruit-o, concepând cripta, de această dată în spatele altarului.

La un pas de istorie

Gândurile mi se frâng odată ce o cotim pe strada ce duce la biserică. Ciudat. Nici arhitectura lăcaşului de cult şi nici rezonanţa clădirii nu amintesc de veacurile ce au trecut peste aceste locuri. Coborâm din maşină şi privim pierduţi spre clădirea despre care s-au scris atâtea şi atâtea istorii. Suntem la un pas de locul în care înainte de 1948 nu aveau voie să păşească decât membri familiei Károlyi şi cu veacuri în urmă, călugării lăcaşului de cult. Biserica e mai totdeauna deschisă celor care doresc să-şi rostească rugăciunile în faţa altarului. Intru în curte, iar de acolo o cotesc spre o clădire scundă, construcţie relativ recentă, gândită şi ridicată de Ybl Miklós, cel care a construit şi actuala biserică pe ruinele celui prăpădit în urma cutremurului din 1834. Cu toate că e mobilată modern, arhitectura interioară a clădirii te duce înapoi în timp, cu patru-cinci secole. De parcă auzi cântările călugărilor ce străbăteau în miez de noapte clădirea, cu sfeşnicele în mână, pregătindu-se de liturghie. Imaginile se duc aievea. Un uşor fâşâit de haine şi zgomot de paşi ce se apropie mă face să-mi revin din reverie. E părintele János, cel care ne va deschide porţile trecutului familiei Károlyi.

Poveştile din cripta familiei Károlyi

Intrăm în biserică, pe uşa principală. Ne învăluie o linişte desăvârşită alături de o lumină aureolată ce pătrunde prin sticlele colorate ale geamurilor. În stânga altarului, o uşă zăvorâtă aşteaptă să fie dată la o parte pentru a dezvălui tainele şi poveştile ascunse în subsolul bisericii. Câteva trepte, sculptate în calcar, aduse din Munţii Meseşului, unde familia avea domenii, ne duc spre cripa familiei. În capătul scărilor, pe partea stângă două pietre, probabil capiteluri, sunt tot ceea ce au mai rămas din strămoşescul lăcaş de cult al familiei. La intrare, separat parcă de restul sicrielor, se află somptuosul sarcofag al Kristinei Csáki, soţia lui Károlyi Ferenc. Cronicile familiei spun că a aceasta a murit în 1736, la vârsta de 30 de ani. Poziţionarea sicriului este ciudată. Parcă s-a dorit separarea acestuia de ceilalţi membri ai familiei aşezaţi să-şi doarmă somnul de veci în criptă. Dacă răsfoim cronicile Károlyeştilor dăm peste câteva însemnări în care se spune că ilustra familie nu a fost de acord cu această căsătorie, considerând-o pe Csáki Kristina de rang inferior. Însă până ca familia să-şi de-a acceptul, tânăra fremeie a trecut în lumea celor drepţi. Tot cronicile ne spun că trupul femeii a fost îmbălsămat şi îngropat abia după o lună, când Karolyi Ferenc s-a întors de pe câmpul de bătălie, pentru a-şi conduce soţia pe ultimul drum. Se spune că somptuosul sicriu ar fi fost trimis chiar de către împărat alături de un dric tras de şase cai împodobite în valtrapuri scumpe.

În criptă sunt 36 de sicrie

De cealaltă parte a criptei, este aşezat un alt sicriu în care îşi doarme somnul de veci bunica lui Károlyi Sándor, şi anume Lapispataki Seghnyei Borbála, care a murit în 1653. Este cel mai vechi sicriu al criptei. „De altfel, cele 36 de sicrie, câte se găsesc în momentul de faţă în criptă, le putem clasifica în trei categorii. Cel mai vechi este sicriul din bronz al bunicii lui Károlyi Sándor. Nu cunoaştem numele meşterului care a făcut sicriul. Ştim doar că a fost adus de la Bratislava. Lapispataki Seghnyei Borbála a fost soţia baronului Károlyi Mihály. Probabil că şi sicriul acestuia avea acelaşi stil, cu aceleaşi elemente sculpturale, însă din păcate, acesta s-a pierdut. În a doua categorie intră sicriele făcute în prima jumătate a secolului XVIII, probabil tot la Bratislava. Acestea sunt însă sicrie triple. Primul, cel din interior este din bronz, care este închis într-un sicriu din lemn, iar acesta din urmă este aşezat într-un sicriu din cupru, cu bogate elemente artistice. Sicrie asemănătoare se mai întâlnesc în cripta familiei împărăteşti de la Viena. În această categorie intră cele ale: Kristinei Csáki, Krisztinei Barkóczy,, Károlyi Sándor şi a lui Károlyi Ferenc. Deşi e vorba tot de sarcofage triple, din cauza stilului ornamental, cele ale lui Károlyi Antal şi Károlyi József, intră într-o altă categorie. Aceştia au decedat pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea. Ornamentaţia extrem de bogată vorbeşte despre simţul artistic al membrilor familiei Károlyi. Capul de mort care se regăseşte pe majoritatea sicrielor reprezintă trecerea, nefiinţa, moartea”, povesteşte părintele János. Un sarcofag simplu ascunde rămăşiţele pământeşti al lui Károlyi György. Acesta este datat pe la începutul veacului XIX, făurit dintr-un aliaj din bronz şi argint lipsit însă de bogata ornamentaţie a celorlalte sicrie.

La începutul secolului XX, s-a impus reorganizarea criptei

Până în 1848, în cripta familiei au fost depuse 11 sicrie, însă până în 1904, alţi 12 membri ai familiei au fost aşezaţi pentru a-şi dormi somnul de veci alături de strămoşi. „Pe la începutul secolului XX erau atât de multe sicrie în criptă încât multe dintre ele au fost aşezate pe jos. Astfel că, în 1904, familia a hotărât să construiască un sistem de lăcaşuri sub formă de sertare în care apoi să fie aşezate sarcofagele. Lucrările începute la 20 aprilie 1904 au fost executate de patru meşteri din Carei: Héb György, Héb János, Pataki Mihály şi Kapacsán János. În acest mod s-a reuşit aşezarea sarcofagelor asigurându-se loc şi pentru alţi membri ai familiei care vor alege să-şi doarmă somnul de veci alături de strămoşi”, povesteşte părintele János.

Câteva dintre sarcofage au fost ciuruite de soldaţii sovietici

Cripta e fabuloasă şi simţi cum trecutul te năuceşte sub bolţile construite cu atâta pricepere de Ybl Miklós. Cu toate că liniştea celor 36 de membri ai familiei nu a fost niciodată perturbată de hoţi sau de căutătorii de comori, câteva dintre sarcofage, printre care şi cel al lui Károlyi Ferenc, poartă urmele sălbăticiei soldaţilor sovietici care şi-au găsit sălaş între pereţii bisericii în timpul celui de-al doilea război mondial. „Au căutat dezertori şi pentru a fi siguri că nu s-au ascuns în sicrie, au ciuruit câteva dintre sarcofage”, spune cu amărăciune părintele. Au fost vremuri tulburi, când Europa trăia poate cea mai mare tragedie din istoria sa. După plecarea ruşilor, comuniştii au fost cei care s-au gândit să şteargă odată pentru totdeauna amintirea ilustrei familii. Fără a avea mustrări de conştinţă, au zidit intrarea în criptă. Aceasta a fost redeschisă doar în 1990. Dacă înainte de 1948, în criptă nu aveau acces decât preoţii şi membri familiei, după 1990, locul poate fi vizitat şi de către turişti”, spune părintele.

Ultimul înmormântat în criptă este Károlyi Lajos

Mai bine de şase decenii şi jumătate, de la moartea grofului Károlyi Imre (24 iulie 1943) şi până în 22 aprilie 2010, când în criptă au fost depuse urnele cu cenuşa grofului Károlyi Lajos mort în 10 iunie 2009 la San Paulo respectiv al soţiei acestuia, Consuela, moartă la Geneva în 1976, nici un alt membru al familiei nu a fost înmormântat în cripta strămoşească. Mai trebuie spus că groful Károlyi Lajos a părăsit ţara forţat, în 1944, lăsând în urmă o avere fabuloasă. Deoarece nu avea bani, a învăţat meseria de mecanic auto de la fostul său şofer. Apoi, în 1948 a emigrat împreună cu soţia şi primul său copil în Brazilia, unde a cumpărat mai multe hectare de teren în jungla amazoniană cultivând trestie de zahăr reuşind astfel să-şi lărgească afacerile. Spre sfârşitul vieţii, bătrânul grof îşi petrecea verile într-un castel de lângă Viena, iar pe timp de iarnă pleca în Brazilia, acolo unde a şi murit la vârsta de 85 de ani. „În prezent mai trăiesc aproximativ 150 de membri ai familiei răspândiţi pe toate meridianele lumii. De ce sunt doar 36 de sicrie de moment ce vorbim despre o familie cu un trecut de câteva veacuri? Probabil unii au fost înmormântaţi în locurile în care au trăit. Pe de altă parte poate că sicriele în care au fost aşezaţi nu erau într-o stare care ar fi rezistat unui drum de mii de km, până la cripta strămoşească”, spune părintele.

Răstignirea lui Hristos, sculptat în marmură de Carrara de un sculptor florentin

Frumuseţea sarcofagelor atât de artistic lucrate de meşterii vremurilor trecute îţi fură privirea şi aproape că uiţi de altarul în spatele căruia se află fabuloasa sculptură reprezentând Răstignirea lui Hristos, dăltuit aşa cum ne-o povesteşte părintele János, dintr-o singură bucată de marmură de Carrara, şi este opera sculptorului florentin, Pietro Bazzanti. Tot aici, în faţa altarului, aşezat deoparte desprins cu ceva vreme în urmă dintr-unul din pereţii bisericii se află blazonul familiei Károlyi, confecţionat în anul 1791.

Două inimi îmbălsămate vorbesc despre eternitatea dragostei

În punctul diametral opus Cristului Răstignit se află sarcofagele grofilor Károlyi Antal şi al fiului acestuia Károlyi József, pe care se află câte o urnă de argint în care sunt inimile îmbălsămate ale soţiilor acestora. Deoarece acestea proveneau din familii de nobili corpurile lor au fost înmormântate împreună cu familiile lor. În criptă se mai află şi cinci sicrie fără nume. Părintele János spune că „după câte ştiu eu este vorba despre persoane de rang inferior care au intrat prin căsnicie în familie, însă cu care familia nu a fost de acord. Astfel că, au vrut să le şteargă pentru totdeauna amintirea din istoria familiei, lipsindu-i de nume, chiar şi-n moarte”.

Vechea criptă, închisă de un bloc de marmură roşie

Urcăm încet scările ce ne duc spre ieşire lăsând în urmă o întreagă istorie şi năuciţi de tumultul vremurilor trecute. Biserica ne întâmpină cu liniştea ei desăvârşită risipind încet, încet emoţiile cu care ne-am luptat în scurtul periplu printre impozantele sicrie peste care se pare că secolele au trecut fără să le atingă frumuseţea. Părintele János dă la o parte covorul din faţa altarului bisericii arătându-ne o piatră din marmură roşie care, potrivit tradiţiei închide intrarea în vechea criptă care se găseşte sub lăcaşul de cult. După câte lasă cronicile să se înţeleagă, la reconstrucţia bisericii de după cutremurul din 1834, au fost găsite rămăşiţele unor defuncţi, care au fost apoi depuse în noul loc de veci. Scrierile vorbesc despre trei membri ai familiei. Poate mai sunt şi alţii. Cine ar putea să ne-o spună?

O luăm spre ieşire iar lumina ne izbeşte drept în faţă readucându-ne în prezent. E greu să concepi puterea de care a avut parte această familie. Cert este că oriunde ar fi murit, la Paris, Viena, Brazilia, Budapesta sau oriunde altundeva aiurea în lume, o parte dintre corpurile neînsufleţite a membri familiei Károlyi au fost aduse la Căpleni, să-şi doarmă somnul de veci alături de strămoşi. Povestea nu se termină însă aici, cu o uşă zăvorâtă. Chiar dacă presupune o muncă asiduă, merită, zicem noi, atât cât ne vor permite vremurile, să o luăm pe urmele familiei Károlyi.

Comentarii

comentarii

9 Comentarii la "Pe urmele familiei Károlyi (I)"

  1. Bogumil   22 noiembrie 2011 at 1:14 pm

    MINUNAT ARTICOLUL !!!! FELICITARI !!! 😉

    Răspunde
  2. Armand   22 noiembrie 2011 at 11:11 pm

    Un articol cum rar vezi!

    Chiar merita citit!

    Felicitari! Abia astept urmatorul articol!

    Citind-ul am inceput sa imi imaginez acea lume demult apusa, asemeni basmelor citite in copilarie!

    Răspunde
  3. danaluna   24 noiembrie 2011 at 1:00 am

    Extraordinară atenția pentru detalii, poeticitatea și migăloasa documentare și descriere. Felicitări autorului!

    Răspunde
  4. profa   24 noiembrie 2011 at 2:42 am

    Admirabilă scriitura! Felicitări pentru articol! Voi reveni cu plăcere în acest spaţiu al unui om preocupat de atâtea detalii.

    Răspunde
  5. Joe   25 noiembrie 2011 at 12:21 pm

    Am ramas coplesit, este minunat articolul; atentia deosebita la detalii si punctualitate istorica completate de impresiile proprii.

    Ori este un jurnalist de moda veche, ori foarte tanar, care inca este infestat de moda actuala, de a vedea doar scandalurile, senzationalul.

    Am avut ocazia sa vad cu ochii mei cripta, dar parca acum o vad cu alti ochi, ma face sa-l vizitez din nou.

    Felicitari

    Răspunde
  6. profu   25 noiembrie 2011 at 2:45 pm

    citti va rog cu atentie, exista o sumedenie de expresii nefericite de parca textul ar fi tradus dintr-o limba straina de un traducator nepriceput.

    De ex: In limba romana "dram" inseamna "putin" si nimic altceva. Nu-i locul aici pentru o analiza dar sunt foarte multe exprimari agramate, foarte departe de spiritul limbii romane. Traducatorul acestui text , banuiesc ca din maghiara, ar trebui sa fie mult ia atent si, eventual, sa-si semneze"productiile"!

    In rest…

    Răspunde
  7. cititor   17 august 2012 at 4:33 pm

    asteptam un material despre viata pe aceste meleaguri dinainte de venirea acestei familii nobiliare cuceritoare.

    Răspunde
  8. Pingback: Familia Karolyi de Nagy Karolyi = urmașii Cneazului Stanislău Bârsan de Bârsana !ScrieLiber | ScrieLiber

  9. Pingback: Familia Karolyi de Nagy-Karolyi de Carei, o familie românească | voci româneşti

Leave a Reply

Your email address will not be published.