Festivalul-concurs ”Muzica inimii mele”, la a V-a ediție

Festivalul-concurs ”Muzica inimii mele” respectiv ”Zilele Școlii de Arte” au fost principalele teme luate în discuție în cadrul conferinței de presă de astăzi, 21 noiembrie, organizată la sediul Școlii de Arte Satu Mare. La întâlnirea cu jurnaliștii au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef, avocatul Horea Ungur din partea LIONS Club ”Someș” Satu Mare respectiv directorul instituției gazdă, Mircea Deac.

29 de soliști din șase județe și șase trupe din Maramureș, Cluj și Satu Mare s-au înscris la cea dea V-a ediție a concursului ”Muzica Inimii Mele”, care va debuta sâmbătă, 26 noiembrie. ”Desigur, județul nostru va avea cei mai mulți participanți. Astfel s-au înscris 17 soliști de la: Liceul German ”Johann Ettinger”, Colegiul Național (CN) ”Mihai Eminescu”, CN ”Kolcsey Ferenc”, Liceul de Artă ”Aurel Popp”, CN ”Ioan Slavici”, CN ”Doamna Stanca” și de la liceele din Negrești Oaș. În afară de soliștii noștri mai avem și alți nouă concurenți din județele: Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj și Bistrița”, a declarat Mircea Deac. În ceea ce privește trupele înscrise, două vin din școli din Cluj și Maramureș iar patru din unități de învățământ din Satu Mare.

Premii în bani

Competiția va începe sâmbătă după-amiază, de la ora 15.00 cu evoluția soliștilor și va continua la ora 18.00 cu cea a trupelor. Prezentatorul ediției din acest an al concursului va fi Marius Iftimovici. Concursul va avea loc în perioada 26-27 noiembrie. ”Am încheiat un parteneriat cu LIONS Club ”Someș” din Satu Mare care va oferi trei premii speciale. De altfel avem și sponsori dar o bună parte a banilor, și anume în proporție de 95% au fost alocați din bugetul CJ. Este vorba de aproximativ 15.000 lei”, spune Deac.
Potrivit interlocutorului, la categoria ”Solo”, concurentul care va ocupa locul III va obține 100 de lei, cel de pe locul secund 200 lei iar locul I va intra în posesia sumei de 300 lei. La trupe, sumele câștigate cresc cu câte 100 de lei pentru fiecare loc. astfel, locul III va obține 200 lei, locul II, 300 lei iar locul I 400 lei.

Zilele Școlii de Arte Satu Mare

Festivitatea de deschidere a Zilelor Școlii de Arte Satu Mare va avea loc miercuri, 23 noiembrie, de la ora 15.00, în Galeria Consiliului Județean Satu Mare. Apoi, de la ora 18.00, elevii claselor de muzică populară a Școlii de Arte vor susține un spectacol de la ora 18.00 la instituția gazdă. Sărbătoarea școlii continuă și joi, 24 noiembrie, când este rândul trupelor de pop-rock să urce pe scenă. Spectacolul va avea loc de la ora 17.00, la sediul Școlii de Arte, de pe strada Ioan Slavici. Vineri, 25 noiembrie, de la ora 17.00, cei interesați vor putea urmări un concert de muzică clasică la Centrul Multicultural ”Poesis”.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.