O oră de basm, la Grădinița ”Draga mea”

Zarvă mare și agitație la Grădinița ”Draga mea” din Satu Mare. Copiii s-au pregătit astăzi, 17 noiembrie, pentru întâlnirea cu personajele din poveștile și basmele atât de îndrăgite.

La acțiunea organizată de Biblioteca Județeană (BJ) și instituția gazdă au participat alături de copii, directorul grădiniței, Delia Cavași, educatoare: Mariana Andor, Doina Lung, Mariana Farcău, Salostica Lung, Viorica Șimonca și Cecilia Dobra respectiv bibliotecarele Secției de împrumut pentru copii Paula Horotan și Mihaela Ungureanu. Copiii au intrat în lumea ”Ondinei cea mofturoasă” dar și în lumea altor personaje de basm care ”au invadat” ecranul de proiecție a sălii festive a grădiniței. ”Parada personajelor îndrăgite”, prezentat în PowerPoint a stârnit interesul micuților. La final, copiii au oferit și un mic spectacol de cântece și poezii.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.