Ultima ședință metodică, pe 2011, pentru bibliotecarii din județul Satu Mare

Bibliotecarii din județul Satu Mare s-au întâlnit astăzi, 14 noiembrie, în Atelierul memorial ”Nae Antonescu” pentru a lua parte la ultima ședință metodică din acest an.

Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Județeană (BJ) și filiala sătmăreană a Asociației Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România. La nivelul județului Satu Mare asociația numără 78 de membri din 60 de biblioteci publice.

Cu această ocazie, managerul Bibliotecii Județene (BJ) Satu Mare, Mircea Ardelean, a vorbit despre stadiul implementării programului național ”Biblionet – lumea în biblioteca mea” în județul Satu Mare. ”În prima rundă am inclus în acest program în 20 de biblioteci publice. Alte 15 au trecut de faza de evaluare și urmează să fie dotate cu echipamente IT necesare. Suntem optimiști și sperăm ca în runda a III-a să aducem Biblionetul în alte zece biblioteci din județ” a declarat Mircea Ardelean.
Tot cu această ocazie bibliotecarii au fost informați și asupra programelor de pregătire profesională dar și cu privire la ultimele evenimente desfășurate la nivelul BJ Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.