Mircea Geoană și-a început cariera în PSD timid și o termină stupid. A intrat în guvern aproape pe ușa din dos, și tot pe ușa din dos a ieșit după toate alegerile la care a luat parte. Desigur, cu excepția ”accidentului” de la congresul PSD din 2005, ale cărui culise nici pînă azi nu sunt elucidate deplin, și care i-a adus șefia partidului. Drama este că eșecurile lui Geoană au devenit, întotdeauna, eșecurile PSD, iar partidul care altădată domina scena politică a ajuns să piardă pe linie toate bătăliile. Paradoxal, după ce l-a condus la înfrîngere ca lider, în ultimii 7 ani, în toate luptele, Geoană ar mai putea ”conduce” PSD spre încă una, din postura de outsider.

Spuneam că personajul și-a început cariera în PSD timid și a intrat în guvern aproape pe ușa din dos. Cei cu ținere de minte își amintesc că, în 2000, ambasadorul Geoană a fost numit ministru de Externe provizoriu, pentru numai un an, pe un post bătut în cuie pentru Adrian Severin, aflat atunci pe cei mai mari cai cu putință, ca deținător al președinției Adunării Parlamentare a OSCE. Pentru că mandatul lui Severin se încheia abia în 2001, PSD a decis ca Geoană să devină ministru pentru doar un an, pînă la venirea lui Severin, timp în care urma să i se păstreze, neocupat, postul de ambasador la Washington. A fost suficient de abil, însă, pentru a face uitată povestea mizeră din 1996 – cînd saluta victoria PNȚCD și înfrîngerea ”cancerului democrației” – și a intra sub pielea cui trebuie, l-am numit pe Iliescu, pentru a nu mai fi clintit din fotoliu patru ani.

În PSD s-a înscris abia în octombrie 2001, primind funcția măruntă de secretar executiv. Cam în aceeași perioadă începea să se facă știută și grandomania sa, aplecarea spre opulență și cultivarea propriei persoane, prin aniversări cu ștaif maxim la Vila Lac, preluarea fostei reședințe a președintelui Constantinescu drept locuință de serviciu șamd. Marea iscusință a personajului a fost aceea de a intui ce își dorește Ion Iliescu: un personaj în partid și guvern care să îl contreze din cînd în cînd pe Năstase, pentru a nu-i permite să se umfle prea tare în pene. Trădarea lui Meleșcanu era prea proaspătă în mintea gurului PSD pentru a nu lua măsuri. Iar Geoană s-a achitat cu brio, conflictele sale cu Năstase devenind repede de notorietate.

Continuarea pe Inpolitics