Baba Novac va avea un așezământ cultural modern

Căminul Cultural din Baba Novac urmează a fi reabilitat, modernizat și dotat la standarde europene. Banii vor fi obținuți din fonduri europene și guvernamentale. Valoarea investiției este de 532.156 lei.

”Chiar în cursul zilei de ieri (marți, 1 noiembrie) am fost sunat de cei de la Compania Națională de Investiții (CNI) ca mâine (joi, 3 noiembrie), la ora 10.00 să mă prezint la sediul instituției din București pentru a semna contractul. Proiectul l-am depus în primăvara acestui an și așa cum se vede materializarea acestuia este cât se poate de aproape”, a declarat edilul Orașului Ardud, Ovidiu Duma. Potrivit interlocutorului clădirea va fi renovată complet și pe lângă aceste lucrări Căminul Cultural va fi dotat cu mobilier, stații de amplificare și orgă de lumini ”tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea unor activități culturale de înaltă ținută”, a precizat Duma.

Dacă în ceea ce privește reabilitarea Căminului Cultural din Baba Novac se întrezărește ”luminița de la capătul tunelului”, în cazul Casei de Cultură din Ardud, Primăria așteaptă de 3 ani de zile banii pentru a putea demara construcția așezământului cultural. ”Este vorba despre construirea din temelii a unei Case de Cultură cu o capacitate de 400 de locuri. Am câștigat proiectul în urmă cu 3 ani, cu un total de 98 de puncte. Am fost pe locul II pe țară la acea vreme. În prezent așteptăm să se deschidă finanțarea”, spune edilul Orașului Ardud. Valoarea proiectului este de 2.709.003 lei (873.872 euro), din care 10% reprezintă cota de cofinanțare din partea beneficiarului.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.