Tricolorul va flutura în Sătmar de la o înălțime de 60 metri


Dezbaterea proiectului de hotărâre privind aprobarea documentației pentru construirea, în intersecția din Piața Romană, a unui carg de susținere a Drapelului Național, a constituit punctul fierbinte al ședinței Consiliului Local Satu Mare care a avut loc joi, 27 octombrie. Totuși, în cele din urmă, proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate, dar rămâne de văzut de unde vor fi luați banii necesari realizării obiectivului. Alte proiecte de hotărâre aprobate în ședința de joi au fost cu referire la amplasarea busturilor lui Avram Iancu și Rákóczi Ferenc în municipiul Satu Mare, respectiv cu privire la amânarea cu o lună a prezentării raportului de evaluare referitor la stadiul lucrărilor de refuncționalizare și modernizare a zonei de agrement Someș.

Consilieri români și consilieri unguri

După ce a fost respins în ședința de luna trecută, proiectul de hotărâre privind amplasarea în intersecția din “Piața Romană” a unui catarg pe care să fie arborat în permanență Tricolorul României, a revenit în atenția consilierilor municipali în ședința de joi, 27 octombrie. Absolut previzibil și la fel ca în ședința din luna septembrie, dezbaterea proiectului de hotărâre i-a împărțit pe consilieri în două tabere: cea a maghiarilor și cea a românilor. Tonul discuțiilor a fost dat de consilierul UDMR Fogel Vasile, care a propus ca proiectul de hotărâre să fie aprobat fără articolul ce prevede asigurarea de către Primărie a unei cofinanțări de 60.000 lei, din cei 200.000 lei – valoarea totală a obiectivului. Propunerea a fost susținută și de viceprimarul Kereskenyi Gabor, în timp ce primarul Iuliu Ilyes, pentru a limpezi apele, a subliniat din nou că executivul nu se opune amplasării unui catarg pe care să fie arborat Drapelul României, dar ar fi bine să se țină cont că suma necesară acestui demers se cifrează la 200.000 lei, din care de la bugetul local vor trebui asigurați 60.000 lei. Totodată, consilierul PSD Dorel Coica a solicitat amplasarea catargului exact în rondoul de flori din mijlocul sensului giratoriu, iar propunerea a fost aprobată. Până la urmă, după ce consilierii au votat realizarea obiectivului fără finanțare din partea Primăriei – nu după culoarea politică, ci ungurește și românește, proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate. Astfel că, în Satu Mare va fi amplasat un catarg cu o înălțime de 60 metri, ale cărui componente vor fi aduse din Turcia și pe care va flutura Drapelul Național.

Decizia privind soarta ștrandului, amânată o lună

Prin intermediul ultimului proiect de hotărâre inclus pe ordinea de zi a ședinței de joi, în calitate de inițiator, primarul Iuliu Ilyes a propus o amânare de o lună pentru prezentarea raportului comisiei pentru analiza şi evaluarea stadiului de realizare a contractului privind concesiunea zonei de agrement “Someş”. Raportul ar fi trebuit prezentat în ședința de joi, dar primarul a precizat că nu a fost finalizată evaluarea tuturor elementelor contractului de concesiune încheiat cu SC Beny Alex SRL din Negrești Oaș. Raportul urmează a fi prezentat în fața consilierilor în ședința ordinară din luna noiembrie, când probabil, va fi decisă și soarta ștrandului, în sensul continuării lucrărilor, ori rezilierii contractului. Perspectiva nu pare deloc optimistă, în condițiile în care, potrivit primarului Ilyes, deoarece există litigii peste litigii referitoare la situația juridică a terenurilor din ștrand, este greu de crezut că lucrările ar putea fi terminate în anii următori.

Avram Iancu și Rákóczi Ferenc

În ședința de joi, consilierii au votat și proiectele de hotărâre privind amplasarea busturilor lui Avram Iancu și Rákóczi Ferenc în municipiul Satu Mare. La solicitarea Societății Cultural Patriotice “Avram Iancu”, bustul lui Avram Iancu va fi amplasat în scuarul din vecinătatea magazinului “Someșul”, unde s-a aflat până în urmă cu câțiva ani bustul lui Corneliu Coposu. Bustul lui Rákóczi Ferenc va fi amplasat în Piața “Jean Calvin”, la solicitarea Parohiei Reformate „Biserica cu Lanţuri” şi a Fundaţiei Identitas. În ambele cazuri costurile vor fi suportate de către solicitanți.

2 Comentarii la "Tricolorul va flutura în Sătmar de la o înălțime de 60 metri"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.