Polițiștii careieni, la vânătoare de chiulangii

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Carei alături de jandarmi ai Secţiei Carei au organizat în cursul zilei de luni, 24 octombrie, o acţiune comună având drept scop combaterea absenteismului şcolar.

Poliţiştii au verificat 12 baruri aflate în vecinătatea şcolilor, legitimând 35 de persoane, dintre care patru au fost elevi depistaţi în timp ce lipseau de la ore. Elevii au fost prezentaţi conducerii unităţilor de învăţământ, cazul acestora fiind analizat, urmărindu-se atenţionarea acestora şi motivarea de a renunţa la ”chiul”, în favoarea orelor de curs. Poliţiştii i-au avertizat, de asemenea, asupra riscului de a deveni victime ale unor infracţiuni sau chiar de a fi atraşi în grupuri de infractori şi de a schimba statutul de elev, potrivit vârstei lor, cu acela de principal suspect în cazul unor fapte antisociale.

Cu această ocazie, oamenii legii au aplicat sancţiuni în valoare de 700 lei, două avertismente, au sancţionat un barman şi au atenţionat întreg personalul barurilor ori unităţilor alimentare verificate cu privire la interdicţia vânzări de tutun sau alcool către minori.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.