Şi-a abandonat bebeluşul în spital


O femeie în vârstă de 40 ani din Ardud şi-a abandonat nou născutul în maternitate la doar o zi după ce l-a adus pe lume. Ancheta declanşată în vederea identificării femeii a condus la scurt timp la stabilirea datelor acesteia. Potrivit purtătorului de cuvânt Constantin Demian, V.E. a ajuns la Spitalul Județean Satu Mare, miercuri, 19 octombrie, unde s-a constatat că are o sarcină de 37-38 săptămâni. Deoarece s-a constatat și că este hipertensivă, medicii au considerat oportună intervenția chirurgicală de cezariană, în urma căreia V.E. a adus pe lume un băiețel sănătos în greutate de 3,3 kg, care a primit nota 10. A doua zi, femeia – care are acasă încă patru copii – nu a mai fost găsită în salonul unde a fost internată post-operatoriu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.