Roxana Cristea – o juristă dedicată profesiei de purtător de cuvânt al IJP Satu Mare

A reprezentat şase ani la rând judeţul Satu Mare la fazele naţionale a Olimpiadelor de limba şi literatura română. Îşi iubeşte la nebunie familia, muzica dar şi profesia pe care şi-a ales-o. Crede cu sfinţenie în latura bună a omului cu toate că dă zi de zi peste partea întunecată a sufletului uman. Este mama a doi copii, un băieţel de cinci şi o fetiţă de doi anişori. Vă propun să o cunoaștem pe purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Satu Mare, Roxana Cristea.

Reporter: Pentru început vă rog să vă prezentați în câteva cuvinte cititorilor noștri.

Roxana Cristea: Sunt sătmăreancă, născută și crescută la Satu Mare. Am absolvit Colegiul Național ”Doamna Stanca” în 1997 după care am urmat Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca pe care am absolvit-o în 2001. După ce mi-am luat licența am urmat un an de master în drept penal ceea ce m-a ajutat ca în 2003 să fiu angajată ca ofițer de cercetări penale. Dar până ce am ajuns în cadrul Poliției am lucrat până în 2003, la Oficiul Teritorial de Informații Publice Satu Mare.

R.: Să înțeleg că ați dat zi de zi ochii cu infractorii …

R.C.: Așa este. Mi-a plăcut acea muncă cu toate că eu am o cu totul altă structură sufletească. Ca urmare în 2008 am susținut un concurs pentru funcția de purtător de cuvânt a IJP Satu Mare. Am avut două probe, unul scris și altul oral. Dar nu am profesat decât un an deoarece am rămas însărcinată și a urmat concediul de maternitate din care m-am întors recent. Dar acel an în care am fost purtător de cuvânt m-a ajutat foarte mult. Am învățat cum să relaționez cu presa. Având o formație juridică la început îmi era foarte greu să mă obișnuiesc cu cuvinte precum: ”bărbatul”, ”femeia” sau ”suspectul” dar până la urmă am înțeles că degeaba vă trimit comunicate de presă ticsite cu un limbaj juridic deoarece nu veți înțelege nici dumneavoastră ca ziariști și nu vor înțelege nici cititorii. E o muncă interesantă.

R.: De ce ați ales ca tânăr jurist să lucrați în cadrul Poliției și nu să îmbrăcați roba de avocat, procuror sau de ce nu (?) cel de judecător?

R.C.: La acea vreme căile erau destul de închise. Nu erau atâtea posibilități ca în prezent. Cu toate acestea nici acum nu am renunțat la visul de a deveni avocat. Poate într-o zi voi îmbrăca și acea robă. Însă în prezent doresc să mă dedic profesiei de purtător de cuvânt.

R.: Apropo … Cum e să ții legătura cu presa? Cum e ca o tânără mamă să fie sunată uneori chiar la ore ”imposibile” de un ziarist oarecare, care cere informații cât mai amănunțite despre un caz anume?

R.C.: Alegând această profesie mi-am asumat să fiu sunată oricând și să dau informații cât mai complete la orice oră din zi. Cu toate acestea uneori ziariștii adresează întrebări pentru care trebuie să mă informez în plus. Jurnalistul nu sună pentru un lucru minor ci sună pentru un caz important cum a fost spre exemplu, crima de la Baba Novac sau acel caz de viol. Este aici un aspect interesant. Noi nu avem voie să dăm numele victimelor sau a celor implicați într-un anumit caz. De multe ori însă nu suntem înțeleși. Dar e vorba despre cazuri sensibile și poate nici familiile victimelor nu doresc să stea de vorbă cu presa. Eu reprezint o instituție și în această calitate trebuie să am foarte mare grijă ce spun pentru ca în presă să nu apară informații greșite. Desigur, toate informațiile pe care le comunic sunt trecute prin mai multe filtre deoarece un purtător de cuvânt nu are voie să spună tot ceea ce crede despre un caz oarecare. Se cere să fim obiectivi.

R.: Să ne întoarcem la anii dumneavoastră de școală. Ați fost o elevă sârguincioasă, olimpică mulți ani la rând …

R.C.: Așa este. Am participat începând din clasa a VI-a și până în clasa a XII-a la Olimpiadele naționale de limba și literatura română. Îmi plăcea competiția. Îmi plăcea să mă văd pe lista cu notele. În clasa a IX-a am ocupat locul III, iar în restul anilor m-am întors cu premii speciale. Dragostea pentru literatură mi-a rămas până în prezent. Iubesc atât proza cât și poezia …

R.: Dacă am ajuns să vorbim despre hobbyuri dumneavoastră, îmi îngădui să vă întreb: ce carte citiți în momentul de față?

R.C.: Este o carte superbă semnată de Isabel Allende ”Ines a sufletului meu”. Dacă nu ați citit-o până acum merită să o citiți. Îmi place poezia lui Blaga și citesc adesea din lirica acestui poet. Deseori mă duc să-mi cumpăr cărți la Cluj. Acolo găsești de toate și … pentru toate gusturile.

R.: Ce muzică vă place?

R.C.: Orice muzică, în afară de manele.

R.: Marea dumneavoastră pasiune e totuși familia. E un hobby ce vă ocupă tot timpul nelăsându-vă prea multe ore de răgaz …

R.C.: Copii te schimbă foarte mult. Copiii reprezintă o responsabilitate enormă, te maturizează. Simt că sunt mult mai calculată în tot ceea ce fac. Nu mai e ca înainte când doream să fac totul dintr-o dată. Simt că m-am maturizat foarte mult.

R.: Ce planuri de viitor aveți?

R.C.: Doresc să îmi fac profesia cât mai bine cu putință. În rest … sănătate.

R.: Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

R.C.: Și eu vă mulțumesc.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Roxana Cristea – o juristă dedicată profesiei de purtător de cuvânt al IJP Satu Mare"

  1. Teo   21 octombrie 2011 at 3:13 am

    Corectati la varsta copilasilor >D

    Răspunde
  2. Matei   21 octombrie 2011 at 3:26 am

    Cum e să ți legătura cu presa? ///// din respect pentru roxana ati face bine sa evitati greselile de ortografie.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.